Deliveringlife Express: EVENIMENT INEDIT la Gara de Nord / 5 martie 2013

0

„Stimaţi călători, trenul Delivering Life Express pleacă la ora 18:30, de la toate liniile, către destinaţia visurilor voastre. Vă invităm să vă ocupaţi locurile în singurul Express în care naşul vă oferă bilete gratuit. Trenul circulă în direcţia FERICIRE!”

Marti, 5 martie, de la ora 18:30, în faţa peroanelor din Gara de Nord, îşi deschide uşile un „tren” format din oameni, care accelerează cu entuziasm spre viaţă.

facebook event

Delivering_Life_EXPRESS_5_martie

 

Delivering Life Express este un tren al jocului, al călătoriei spre timpul prezent şi al experimentării bucuriei. Acel tren entuziast care te duce, metaforic, dar distractiv, la destinaţia ta secretă, la care te gândeşti şi la job, şi în somn, sau chiar şi când mergi spre Braşov.

Taxa de călătorie: un zâmbet până la urechi.

Gara este un loc al aşteptărilor şi poate uneori al aşteptărilor de la viaţă, de la sine sau chiar de la cei din jur. Aici vine rapid Delivering Life Express pentru a întrerupe oamenii din gânduri şi griji şi pentru a le oferi câteva momente de veselie, aşa, pe neaşteptate. Acelaşi Express va fi acolo şi ca să le dea un impuls de energie celor care ajung obosiţi după călătorii lungi.

Urcă şi tu cu noi în vagoanele care transportă oameni fericiţi, marti, 5 martie, de la 18:30, din faţa panoului Plecări/Sosiri din Gara de Nord. Delivering Life Express va fi punctual. Şi cu veselie.

DA, VREAU SA VIN!

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează