Cu drag, de 1 Decembrie

0

Draga mea,

De ziua ta îţi doresc, în primul rând, să ai mai multă încredere în tine.

Îţi stă bine când te îmbraci cu haine colorate, accesorizate vesel, şi îţi aşterni lumină pe chip. Ar trebui să faci asta mai des.

Îmi place că ştii să faci haz de necaz, ai mereu o vorbă bună pentru cei trişti şi născoceşti soluţii originale la provocările cu care te confrunţi.

Te admir pentru încăpăţânarea cu care găseşti resurse să zâmbeşti chiar şi când unii strâmbă din nas la micile tale realizări. Ştii să te bucuri ca un copil de fiecare pas făcut, fără să te laşi demoralizată de drumul lung.

Nu te lăsa intimidată de jignirile unora care se laudă să sunt civilizaţi, dar care nu ezită să judece după aparenţe, lăsându-se conduşi de stereotipuri.

Îţi doresc să găseşti puterea să înveţi din propriile greşeli, să te ridici şi să priveşti mereu înainte, trecând mai întărită peste înfrângeri. Numai cine nu încearcă nu greşeşte.

Continuă să-ţi susţii valorile în care crezi, căci ele îţi vor da puterea de care ai nevoie ca să creşti frumos.

Şi, cel mai important, zâmbeşte mereu, nu doar de ziua ta:)

La mulţi ani!

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:)

Pentru mai multe pilule de optmism, încearcă şi aici:

Zâmbet şi sănătate
blog despre starea de bine:)

 

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează