Cu bicicleta la metrou in Bucuresti?

3

Dezbatere publică pentru accesul cu bicicleta la metrou în Bucureşti? Ne-am entuziasmat si noi destul de tare la aflarea ştirilor cu privire la posibilitatea de a avea acces cu bicicleta în metroul bucureştean. Am citit şi pe câteva site-uri şi bloguri de specialitate şi am văzut că lumea bicicliştilor din capitală este la curent cu această iniţiativă.

Ce trebuie să faci?

Trimite un e-mail la contact@metrorex.ro până la data de 15 aprilie şi – vorba unui amic biciclist (cyberculture.ro) – „poate avem noroc şi suntem băgaţi în seamă. Avem o şansă şi  se întinde o mână, hai să folosim la maximum ocazia asta!”

Citeşte şi tu câteva cuvinte scrise de cyberculture.ro pe acest subiect şi apoi scrie un mesaj colegilor de la metroul bucureştean.

„Pînă la urmă, e altfel să pleci pe lîngă biclă de acasă, din cartierul tău îmbîcsit, să duci bicla cu metroul pînă pe Kiseleff şi acolo să o porneşti pe trotuarul larg cu pistă spre Herăstrău şi în jurul parcului. Iniţiativa poate încuraja familiile să iasă în grup şi se elimină problema celor care vor cu rolele şi nu se pot ţine după cei care sunt cu bicicleta.

În afară de asta, tranzitul zilnic spre şi de la serviciu se rezolvă, ceea ce nu poate decît încuraja folosirea bicicletei în detrimentul maşinii (da, sunt un visător).

Cum văd eu treaba:

  • Rasteluri în TOATE staţiile. În orice cartier locuiesc biciclişti sunt sigur, ce rost are să alegem numai anumite staţii? Hai să zicem, pentru început, staţiile cu cel mai mare trafic (după statisticile Metrorex-ului) şi staţiile din centru.
  • Rastelurile să fie instalate ÎN staţiile de metrou, în raza de acţiune a camerelor video şi a paznicilor. În felul acesta, se rezolvă şi problema furtului şi cea a intemperiilor care îi poate deranja pe unii proprietari de bicicloanţe.
  • Pentru transport în metrou, să fie folosit ULTIMUL vagon din fiecare tren şi să nu urce mai mult de 3 biciclişti odată, după modelul german evocat de Velobello. Dar transportul să fie posibil în fiecare zi, nu numai în weekend.
  • FĂRĂ suprataxă pentru bicicletă, că altfel n-am rezolvat nimic. Ideea să fie de ÎNCURAJARE a mersului pe bicicletă, nu de constrîngere în ideea că bicla e un moft.

Astea sunt ideile care mă macină acum. Nu uitaţi, trimiteţi un e-mail la contact@metrorex.ro pînă la 15 aprilie şi poate avem noroc şi suntem băgaţi în seamă. Avem o şansă şi ni se întinde o mînă, hai să folosim la maximum ocazia asta!”

La pedale şi la scris!

Mai multe variante de bannere cu mesaje despre aceasta campanie sunt disponibile pe blogul mai sus amintit.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

3 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Cu bicicleta la metrou in Bucuresti? | RomaniaPozitiva -- Topsy.com

  2. avatar

    Re: „Pentru transport în metrou, să fie folosit ULTIMUL vagon din fiecare tren şi să nu urce mai mult de 3 biciclişti odată”
    Bun, si daca trenul este aproape gol, nu e pacat sa nu fie lasati mai multi biciclisti?

Comentează