Competiţii şi comparaţii

0

autor text Andra Calenic, la rubrica Dreptul la Cuvant

Noi, oamenii, avem nevoie de repere.

Avem nevoie de siguranţă, pe care o obţinem deseori prin identificarea cu nişte norme stabilite de societate şi considerate a fi optime. Pentru asta trebuie să avem un pic de spirit de turmă şi să ne orientăm după ceilalţi pentru a ne încadra în standardele pe care majoritatea le vede ca acceptabile.

Dorinţa de a fi asemenea altora ne poate însă împiedica să fimnoi, să ne scoatem la iveală potenţialul propriu, autenticitatea. Pentru că fiecare are visele, preferinţele şi talentele personale.

everybody is a genius

Sunt atâtea situaţii şi ipostaze care încurajează competiţia şi o ridică la rang de artă, încât ne vine greu să privim în faţă şi să ne vedem de drumul nostru. Suntem încurajaţi de mici să fim competitivi, să fim mai buni decât ceilalţi, pentru că altfel ni se spune că nu am fi valoroşi. Cele mai multe sisteme educaţionale încurajează întrecerea în funcţie de un număr de materii, considerate esenţiale pentru un adult în devenire ţi impuse ca fiind cele mai bune. Ce se întâmplă însă cu cei care nu au nicio aptitudine pentru aceste domenii, dar excelează în altele, nu atât de bine văzute, de populare? De multe ori sunt tentaţi să renunţe la ceea ce se pricep şi să se adapteze cerinţelor „standard”. Fără succes, din păcate.

Toate aceste situaţii insistă să ne facă să credem că oamenii pot fi ierarhizaţi în funcţie de anumite competenţe-cheie, iar cei care nu le au nu sunt buni de nimic. Aşa că oamenii respectivi nu se simt motivaţi să persevereze în ceea ce le place şi ştiu să facă, ci doresc să fie o copie (chiar şi nereuşită) a „omului mediu”.

De fapt, dacă privim mai cu atenţie, vedem că fiecare se pricepe la ceva; orice om are anumite abilităţi pe care, exersându-le, şi le poate dezvolta. Cu ajutorul acestora poate aduce un plus de valoare comunităţii, dar în acelaşi timp se simte împlinit că face ceea ce îi place.

Vă provoc să ne comparăm mai mult cu noi înşine, să fim în competiţie cu noi, în primul rând. Ne putem arunca ochii din când în când la ceilalti pentru a găsi poate puţină motivaţie, dar nu cred că e corect faţă de propria persoană să facem din ei un reper. Punctul de orientare potrivit? Noi – cei de ieri. Să ne propunem să fim mai buni decât am fost ieri, în ideea unei perfecţionări continue. Să ne uităm mai mult în ograda noastră şi mai puţin în a celorlalţi, cum s-ar zice.

Poate că ar fi bine ca măcar din când în când să ne eliberăm de presiunea competiţiei, să ne îndreptăm spre noi şi să ne vedem de propriul drum. Până la urmă, există mai multe căi spre vârf, dar şi mai multe vârfuri.

—————————–

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:)

Pentru mai multe pilule de optmism, încearcă şi aici:

Zâmbet şi sănătate
blog despre starea de bine:)

——————————–

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează