COMPETIȚIE cu premii în valoare totală de 440.000 de lei pentru startup-uri în industrii creative

0

”StartUP Creativ” susține dezvoltarea businessurilor bazate pe talent și inovație 

Intersecția dintre creativitate și economie a dus la dezvoltarea industriilor creative, un domeniu economic emergent care a demonstrat că talentul și măiestria indivizilor poate genera profit, locuri de muncă și îmbunătățirea calității vieții.

Programul național ”Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative” vine în întâmpinarea tinerilor care doresc să-și deschidă o afacere în industrii creative, prin lansarea concursului de finanțare StartUP Creativ. Până pe 21 noiembrie, creativii cu spirit antreprenorial care vor dezvolta un plan de afaceri pentru a intra în competiție pot câștiga unul din cele 44 de premii în valoare de 10.000 de lei fiecare. Finanțarea va susține primii pași în afacerea propusă, fie că e vorba de deschiderea unui atelier de design, dezvoltarea unui produs software inovator sau organizarea unui festival de arte vizuale.

Pentru a aplica la concursul StartUP Creativ, participanții trebuie să aibă o idee de business corelată celor 11 arii ale industriilor creative: advertising, arhitectură, arte și piața de artă; meșteșuguri; design; modă; film; video & fotografie;  software si computer games; muzică, arte vizuale și performing arts; publishing; televiziune; radio.

Mai multe detalii pe www.crestetalente.ro/industrii-creative.

Ideea va fi dezvoltată într-un plan de afaceri ce va cuprinde detalii despre: scopul, viziunea și obiectivele afacerii, planul de marketing, planul operațional, managementul și organizarea afacerii, identificarea riscurilor și analiza SWOT, planul financiar și un model de cashflow. Toate acestea vor demonstra intuiția antreprenorială a participanților, pe lângă pasiunea și expertiza asumată într-un domeniu creativ. Cheltuielile eligibile pot include orice tip de costuri care duc la îndeplinirea planului propus inițial: cheltuieli de personal, transport, marketing, asigurări, impozite și taxe, servicii cu terții.

Concursul StartUP Creativ se adresează celor care au o legătură specifică cu industriile creative, fie că au urmat studii universitare sau postuniversitare în domeniu, au participat la trainingurile proiectului ”Promovarea Antreprenoriatului în Industrii Creative”, sau au experință de cel puțin un an în câmpul creativității. Dacă nu îndeplinesc nici una din condițiile menționate, participanții pot urma cursurile online din cadrul programului, ce vor fi disponibile în curând pe platforma www.crestetalente.ro.

Pe lângă premiile în bani, cei 44 de finaliști ai competiției vor beneficia și de consiliere personalizată din partea unui grup de antreprenori cu experiență în industrii creative. În cadrul competiției se vor acorda 4 premii pentru fiecare domeniu al industriilor creative, detaliate mai sus. În cazul în care nu sunt suficiente planuri de afaceri înscrise în concurs sau planurile depuse nu întrunesc punctajul minim pentru a fi premiate pe fiecare domeniu al industriilor creative, se vor finanța celelalte domenii pentru care s-au depus  suficiente planuri de afaceri admisibile.

Procedura de aplicare la concurs implică întocmirea unui dosar de candidatură care include planul de afaceri și alte documente ce dovedesc eligibilitatea participanților și depunerea acestuia, fizic sau prin poștă, la sediul Fundației Post-Privatizare (Calea Plevnei, 46-48), pâna pe 21 noiembrie 2013, ora 17:00. Rezultatele vor fi afișate pe pagina competiției www.crestetalente.ro/competitie până pe 25 noiembrie 2013. Etapa de consiliere a finaliștilor va avea loc între 1-31 decembrie 2013.

Regulamentul complet al competiției StartUP Creativ și toate anexele necesare întocmirii dosarului de candidatură sunt diponibile pe www.crestetalente.ro/competitie.

 

vizual concurs

Proiectul ”Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative”, ID 61490,  este realizat de Fundația Post-Privatizare în parteneriat cu Asociația ORICUM, GEA Strategy & Consulting, Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii, MPP Relații Publice, Universitatea București și Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 “Investește în oameni!”

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează