CeRe-ţi oraşul înapoi, nu aştepta supereroi!

0

 

CeRe a lansat site-ul www.nuasteptasupereroi.ro, continuând astfel campania de responsabilizare a membrilor Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Primăriei Generale privind lipsa transparenţei decizionale în relaţie cu cetăţenii. Interzicerea accesului cetăţenilor la şedinţele de consiliu a fost unul dintre subiectele asupra căruia CeRe a încercat să atragă în ultima vreme atenţia cetăţenilor, jurnaliştilor şi organizaţiilor neguvernamentale http://nuasteptasupereroi.ro/istoric/ .

Şi pentru că sunt multe subiectele referitoare la modul opac în care Primăria alege să-şi prezinte activitatea în faţă cetăţenilor, CeRe, alături de alte organizaţii neguvernamentale, a decis să-i responsabilizeze pe Primarul şi Consilierii Generali ai Bucureștiului și pentru rezolvarea altor aspecte referitoare la relaţia cu cetăţeanul:

 

•           Organizarea şedinţelor Consiliului General al Municipiului Bucureşti

•          Relaţia directă dintre cetăţeni şi consilierii generali

•          Transparenţă procesului decizional şi accesibilitatea datelor

•          Bugetul Bucureştiului

 

Astfel, în cadrul unei întâlniri de lucru, la care au participat cetăţeni, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, 2 consilieri generali şi un reprezentant al aparatului tehnic din primărie, CeRe a solicitat public asumarea următoarelor cerinţe de către membrii CGMB şi PMB: http://nuasteptasupereroi.ro/sample-page/ . În urma acestei întâlniri de lucru, consilierul PDL a trimis către CeRe lista cu detaliile de contact ale tuturor membrilor PDL prezenţi în consiliu http://nuasteptasupereroi.ro/contacte-consilieri-generali/, iar reprezentantul PNL a citit în plenul şedinţei de consiliu o mare parte dintre cerinţele din lista menţionată, arătând că există susţinere şi din partea grupului PNL-PC pentru rezolvarea lor şi înaintând cereri concrete către executiv.

 

Ce informaţii găsesc pe site-ul www.nuasteptasupereroi.ro ?

  • informaţii la zi despre răspunsul şi gradul de asumare din partea membrilor CGMB şi PMB, în urmă cerinţelor din lista prezentată
  • datele de contact şi un profil personalizat pentru fiecare dintre consilierii generali
  • ştiri şi articole de opinie despre decizii ale Primăriei, care nu iau în considerare vocea cetăţenilor
  • soluţii punctuale de la cetăţeni şi Ong-uri pentru creşterea transparenţei decizionale la nivelul Primăriei Generale şi implicarea reală a cetăţenilor în luarea unor decizii care îi privesc direct
  • propuneri concrete de mobilizare a cetăţenilor şi organizaţiilor în acţiuni şi campanii, prin care membrii CGMB şi PMB să fie responsabilizaţi să-şi facă mai bine treaba (consultare reală cu cetăţenii, proiecte pentru oraş în care vocea cetăţenilor să fie cu adevărat respectată)

Cum pot să mă implic?

  • dă vestea mai departe: publică lista cu detaliile de contact ale consilierilor şi invită oamenii să le scrie atunci când vor să-şi facă auzită vocea în decizii publice care-i privesc direct
  • spune-ne dacă vrei să te implici în activităţi directe pentru responsabilizarea oamenilor din Primărie (adopta un consilier, trimite sms-uri sau scrisori deschise când organizăm acţiuni colective, vino la evenimente publice etc) – http://nuasteptasupereroi.ro/formular/

 

 screen nuasteptasupereroi

Proiectul “Oraşul nostru, nu moşia voastră!” este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează