Ce-ţi şopteşte copilul din tine?

0

Copilăria reprezintă o sursă inepuizabilă de aventuri şi boacăne care, rememorate la întâlniri cu prietenii, stârnesc hohote de râs chiar după ani buni. Aproape că nu ne vine să credem ce zvăpăiaţi şi fără griji eram odată, cât de liber ne manifestam şi cum a trecut vremea.

Un copil este mereu cu ochii larg deschişi, curios, gata să cunoască lumea. Spune pe loc ce crede, într-un exerciţiu extrem de sinceritate, fără a-i menaja pe ceilalţi. Găseşte răspunsuri la întrebările cele mai dificile, care ar pune pe gânduri chiar şi un adult. Când nu ştie ceva, nu se sfieşte să întrebe, fără să se ruşineze de lipsa sa de cunoaştere, dar afişând o dorinţă sinceră şi puternică de a afla. Este mereu dispus să încerce, chiar dacă e posibil să nu reuşească. Cade, plânge puţin, dar apoi se ridică şi continuă să exploreze lumea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Când vedem un copil, îl observăm cu un zâmbet discret şi ne minunăm de ce lucruri trăznite poate să spună, îi admirăm dezinvoltura şi ne-am dori să avem curajul lui. La rândul lor, copiii vor să fie oameni mari; însă atunci când acest lucru se întâmplă, ei uită să mai fie copii. Îşi iau rolul prea în serios şi capătă o amnezie care îi împiedică să se manifeste cum ar dori.

Un suflet de copil nu ne va ajuta prea mult să ne descurcăm în viaţă, veţi spune. Naivitatea şi încrederea nu fac casă bună cu un model de societate în care deseori trebuie să fii dur pentru a reuşi. Vulnerabilitatea va fi aproape mereu folosită de ceilalţi pentru a obţine un avantaj sau va fi ţinta unor glume proaste.

Însă nu e nevoie să ne transformăm total în copii, ci e de ajuns ca din când în când să ne salutăm copilul care am fost, să ascultăm ce ne şopteşte, să nu-i înăbuşim vocea. Să ne amintim să zâmbim. Să nu ne resemnăm. Şi, mai ales, să lăsăm entuzismul şi nebunia copilăriei să ne conducă, ghidate de mintea adultului care am devenit.

 autor Andra Calenic

––

Sursă imagine

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează