Casa Avramide, scurt popas în trecutul oraşului Tulcea

3

autor text: Andra Calenic

Cu ocazia vizitei recente la Tulcea, am poposit şi la Casa Avramide, clădire care a găzduit pentru mulţi ani Muzeul Delta Dunării, mutat între timp într-o locaţie nouă.

Numele îi vine de la Alexe Avramide, un prosper întreprinzător local, proprietar de mori, ateliere, fabrici şi terenuri. Casa a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, la iniţiativa lui Avramide, de către meşteri italieni, fiind un simbol al familiei şi una dintre cele mai admirate clădiri din oraş.

casa avramide tulcea

Muzeul este destul de micuţ, dar clădirea a fost reabilitată de curând şi amenajată frumos, cu mare atenţie la detalii, fiind reconstituite multe dintre elementele de altă dată. În cele câteva camere din casa-muzeu se găsesc expuse canapele, tablouri, rochii de seară şi costume cu frac, servicii de ceai etc. Nu sunt înghesuite foarte multe obiecte de mobilier, ceea ce dă impresia de spaţiu, iar camerele par foarte mari şi aerisite. Tavanele sunt împodobite cu stucaturi bogate, atent lucrate, completate de lampadare luxoase.

Deşi se vizitează foarte repede, Casa Avramide degajă o atmosferă plăcută şi elegantă, fără a fi neapărat sobră. Sunt sigură că un ghid ar da viaţă obiectelor expuse şi ar face mult mai vie amintirea vremurilor de altădată, aşa că dacă aveţi ocazia puteţi alege un tur ghidat.

În plus, în partea din spate a clădirii s-a deschis şi o cafenea, unde au loc tot felul de evenimente şi expoziţii.

De la standul cu pliante al muzeului am luat o broşură cu Tulcea de ieri şi de azi, unde este povestită pe scurt istoria oraşului, plus obiectivele turistice, locurile şi clădirile emblematice (multe dintre ele aflate, din păcate, în paragină). Ar fi tare bine dacă măcar o parte din aceste case ar fi renovate, ar da cu siguranţă un suflu nou oraşului.

casa avramide brosura tulcea de ieri si de azi

Casa Avramide

Adresa: strada Progresului, nr. 32, Tulcea

Program de vizitare: Marţi – Duminică: 12.00 – 20.00 (Luni – închis)

Biletul costă 6 lei, iar dacă vreţi să vizitaţi şi Muzeul de Artă puteţi să cumpăraţi un bilet de 10 lei pentru ambele.

—————————–

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:)

Pentru mai multe pilule de optmism, încearcă şi aici:

Zâmbet şi sănătate
blog despre starea de bine:)

——————————–

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro