Cadou pentru România

0

Text: Andra Calenic

Psst, pssst! Ieri a fost ziua României. N-ai uitat, nu? Hai să punem mână de la mână și să-i oferim un cadou frumos.

Deci… cam la ce te-ai gândit? Eu nu am cine știe ce inspirație, dar poate vii tu cu niște idei mai bune. Să-ți zic cam ce am în minte:

O punguță frumoasă pe care să o umplem cu gânduri bune. E un cadou clasic, știu, dar i-ar fi foarte folositor. Ar ajuta-o să nu se mai simtă părăsită în momentele dificile, am motiva-o să muncească în continuare pentru a obţine ce îşi propune.

Sau… putem să-i facem un colaj cu cele mai reușite fotografii ale ei, ca să vadă și ea că e frumoasă. Să capete un pic de încredere în potențialul ei. Mai are de lucrat la imagine, asta e clar, dar dacă nu crede în ea, cum să se dezvolte şi să crească frumos?

O altă idee ar fi un pachețel colorat de atenție, cu ceva vorbe de bine. E cazul să-și depășească trecutul și să meargă mai departe, cu capul sus, dar și cu lecția învățată. O încurajăm să nu zică repede “Nu pot”, ci să încerce până când reușește, chiar dacă asta înseamnă să își asume și greșelile aferente.

Ar mai fi… un pic de optimism, poate? De asta chiar are nevoie. Măcar cât să scape de negativismul ăsta care o urmărește de atâta vreme și de care se lasă încolțită.

Romania in Culori (3)Mă mai gândeam și la ceva zâmbete. Suntem așa încordați și încruntați când vorbim cu sau despre ea, că măcar de ziua ei tare ar fi bine să ne relaxăm un pic și să o privim cu înțelegere și empatie.

A, și putem să facem și o mică petrecere, unde să jucăm câteva jocuri și să ne cunoaștem mai bine. E introvertită și nu prea e genul de om de echipă, dar sunt convinsă că într-un context prietenos va reuși să scape de prejudecăți și să se simtă în largul ei.

Tu ce zici? Care este cadoul pe care l-ai oferi României?

––

Foto

 

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează