autor text Andra Calenic, la rubrica „Dreptul la Cuvant”
După-amiază de vară târzie. În scara blocului, linişte…
Intru, mă îndrept maşinal spre cutia poştală şi o deschid, cu gândul de a arunca imediat tot conţinutul colorat şi inutil care s-ar putea afla înăuntru. După ce am înhăţat maculatura voluminoasă şi m-am debarasat de ea, am fost uimită să găsesc pe fundul cutiei şi o carte poştală, o vedere cu un port imortalizat pe înserat, într-o lumină violet, iar pe spate câteva rânduri într-o limbă care mi-a dezvăluit numaidecât expeditorul.
Uitasem cum e să primeşti în cutia poştală şi altceva în afară de cataloage de la hipermarketuri, facturi, reclame despre credite sau instalatori, scrisorele de la ANAF şi, periodic, materiale cu iz politic. Ce-i drept, mi se ceruse adresa în acest scop, dar nu mă aşteptam ca intenţia să se materializeze atât de curând. Şi m-am bucurat ca un copil.
În epoca comunicării cu viteza luminii, când poţi să trimiţi un e-mail instantaneu, cu efort minim, gestul de a folosi o carte poştală pentru a transmite ceva poate părea desuet şi perimat. Însă tocmai această raritate îl face mai preţios, mai demn de apreciat.
O scrisoare cere ceva mai mult efort decât să apeşi butonul de „send” al unui mail. Când primeşti o carte poştală înseamnă că cineva a mers la un magazin să o cumpere, ţi-a căutat adresa în agendă, a scris-o cu grijă, alături de câteva rânduri simpatice, a făcut un drum până la Poştă să ia timbre, încheind totul cu gestul magic de introducere a scrisorii în generoasa cutie roşie din faţa oficiului poştal. Stimulată de micul dar, am parcurs şi eu acest ritual uitat şi recunosc că simplitatea sa m-a relaxat şi mi-a adus un zâmbet pe chip.
Acum, pentru cei care strâmbă din nas la ideea de a contribui la tăierea nemiloasă a unor copaci, există soluţii: putem să alegem o foaie din hârtie reciclată, eventual cu flori presate, sau dacă ne dă ghes creativitatea, să facem noi singuri un mic colaj, din reviste şi ziare găsite prin casă.
În concluzie, am mai descoperit o nouă mică bucurie: din când în când, dincolo de spam-ul din cutia poştală să vezi zâmbind o imagine trimisă de cineva drag.
PS: Gracias, Estela!
—-
