Botosani, renovarea Centrului Istoric! Seria „Urban. Pietonal”, episodul 1

2

Avem plăcerea să-ţi povestim despre spaţiul urban pietonal din oraşele româneşti. Am lansat o serie de articole şi interviuri numită „Urban. Pietonal” despre acest subiect pentru că avem convingerea că piaţa publică contribue puternic la construcţia comunităţii oraşului respectiv.

Dincolo de impactul pozitiv cultural şi turistic, credem că identitatea locală, încrederea în comunitate precum şi sentimentul de apartenenţă la un oraş sunt influenţate de calitatea spaţiului urban pietonal.

RomaniaPozitiva salută, susţine şi aplaudă la scenă deschisă iniţiativele autorităţilor publice locale care au înţeles importanţa regândiri şi amenajării spaţiului pietonal urban! Aşa cum am scris şi în episodul pilot – ştim că există oraşe în România în care spaţiul pietonal urban este al oamenilor.

Ne propunem să aducem în gândurile tale spaţiile pietonale din mai multe oraşe ale tării. Vom dialoga cu autorităţile locale şi cu organizaţiile interesate de acest subiect pentru a pune reflectoarele în sens pozitiv pe planurile de amenajare a spaţiului urban pietonal.
————————————————————————————————————————————————

Botosani, renovarea Centrului Istoric

Primul oraş care răspunde demersului nostru este Botoşani! Avem plăcerea să-ţi prezentăm câteva gânduri despre proiectul Centrului Istoric Botoşani, un spatiu care anunţă o renaştere a oraşului. Răspunde la întrebările noastre domnul Cătălin Flutur, chiar Primarul oraşului Botoşani.

  • RomaniaPozitiva: Care sunt planurile administraţiei în ceea ce priveşte spaţiul urban pietonal din Botoşani?

Avem cinci proiecte importante incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, finanţate în cadrul POR 2007-2013, Axa prioritară 1.1 pe care le vom derula în acest an, iar în cadrul lor, şi refacerea pietonalelor din municipiu. Ne-am propus demult acest obiectiv, însă cu bani de la bugetul nostru nu am fi reuşit să facem o lucrare completă pentru că sunt puţini şi trebuie să acopere toate domeniile de activitate. Am avut noroc de o echipă profesionistă care a ştiut să facă proiecte bune, să le adapteze la nevoile oraşului şi astfel am reuşit să câştigăm această finanţare care acum ne permite să dezvoltăm oraşul. Sunt lucrări a căror execuţie va începe anul acesta în cadrul proiectului „Modernizarea şi reabilitarea acceselor pietonale şi carosabile precum şi iluminat arhitecural în municipiul Botoşani” cuprins în acel plan. În afară de acest proiect, prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, vom mai derula şi alte proiecte la fel de importante cum ar fi „Reabilitarea şi modernizarea străzilor inelului principal de circulaţie din municipiul Botoşani”, „Reabilitarea şi modernizarea străzilor inelului principal de circulaţie din municipiul Botoşani”. E clar că la Botoşani, nici în următorii doi ani nu vom scăpa de şanturi şi tranşee dar pe noi acest lucru nu ne deranjează pentru ca asta înseamnă că se lucrează. Sunt convins că botoşănenii vor fi mulţumiţi odată ce vom termina acest proiect mare, poate cel mai complex pe care îl derulăm cu bani europeni.

  • RomaniaPozitiva: Care este impactul social şi economic al spaţiului pietonal pentru din Botoşani?

Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii a fost una din dorinţele mele de la începutul primului mandat pentru că, având o drumuri bune, şi investitorii sunt interesaţi să-şi extindă afacerile în oraşul tău. E drept că municipiul Botoşani nu se află din punct de vedere economic în topul oraşelor din ţară, însă vreau să vă fac o mărturisire. Investiţiile începute în refacerea infrastructurii şi vorbim aici de orice domeniu de activitate atrag după ele alte investiţii private sau publice. Numai anul trecut, la Botoşani, în plină criză economică s-au deschis două importante hypermarketuri şi cred eu, şi datorită demersurilor pe care le-am făcut pentru investiţiile în infrastructură cu sprijinul programelor cu finanţare europeană. Vă daţi seama că, odată reabilitate aceste pietonale, locaţiile vor deveni atractive pentru mediul de afaceri care va dori să investească în activităţi care să atragă botoşănenii şi mai ales tinerii. Investiţiile private duc la creşterea numărului de locuri de muncă, iar noi prin aceste proiecte cu bani europeni, încercăm să  creem un mediu proprice dezvoltării afacerilor.

Parc de distracţii care va cuprinde piste de role, locuri de joacă pentru copii, un patinoar, bazin de înot, terenuri de tenis,  baschet, schi, piste pentru biciclişti.

  • RomaniaPozitiva: Care sunt principalele beneficii ale spatiului urban pietonal din Botosani pentru turisti? Dar pentru locuitorii orasului?

Turismul este un subiect important şi face parte din strategia de dezvoltare a oraşului nostru pentru că în prezent, oraşul nostru este cunoscut mai mult pentru tursimul cultural având o pepinieră de valori şi personalităţi culturale născute aici. Sigur că refacerea tuturor acceselor pietonale din municipiu va conduce la dezvoltarea turistică a oraşului pentru că atunci când vizitezi un oraş te atrage forma mai întâi şi apoi te interesezi de fond, adică celelalte aspecte: istorie, cultură, economie. Noi însă am făcut ceva mai mult pentru a dezvolta turismul local. Am reuşit să câştigăm o finanţare europeană pentru un proiect care vizează construcţia unui parc de distracţii care va cuprinde piste de role, locuri de joacă pentru copii, un patinoar, bazin de înot, terenuri de tenis,  baschet, schi, piste pentru biciclişti. Proiectul are o valoare de 21.536.333 de euro şi este finanţat prin Programul Operaţional Regional, AXA 5.2.

Reabilitarea a 18 clădiri, a utilităţilor şi a spaţiilor pietonale

Tot aici, aş completa cu refacerea Centrului Istoric, care reprezintă partea cea mai veche a oraşului. Este o lucrare pe care o derulăm cu bani europeni şi în  cadrul căreia vor fi reabilitate 18 clădiri, utilităţile, accesele pietonale. Sunt sigur că odată reabilitată, această zona va fi una din atracţiile turistice ale oraşului.

  • RomaniaPozitiva: Care credeţi că sunt elementele cele mai importante din brandul „Botoşani”?

Cu siguranţă municipiul Botoşani se distinge între celelalte oraşe din ţară în domeniul cultural având cele mai multe personalităţi culturale născute aici. E o mândrie pentru noi faptul că Ziua Culturii Naţionale a fost declarată ziua poetului Mihai Eminescu. La Botoşani există două teatre, o filarmonică, muzee, case memoriale dedicate marilor personalităţi născute aici. Ne străduim să alocăm în fiecare an banii necesari pentru a întreţine acest brand cultural pe care îl poartă cu mândrie oraşul. Nu e uşor pentru că o bună parte din buget o alocăm anual instituţiilor culturale pentru a-şi putea desfăşura activităţile programate, dar o facem pentru că ştim că în domeniul culturii, Botoşaniul ocupă un loc fruntaş la nivel naţional.

  • RomaniaPozitiva: Ce credeţi că are nevoie Romania în această perioadă?

Avem nevoie de proiecte bune cu care să aducem banii europeni în ţară. Sunt bani pe care ţara noastă, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, îi primeşte gratuit. Cu toate acestea n-am reuşit  să aducem în ţară nici măcar 10 la sută din suma care ne este oferită. Ca să obţinem aceşti bani trebuie să facem proiecte de dezvoltare, să avem oameni profesionişti care să facă proiecte foarte bune. E păcat pentru că posibilitatea de a aduce bani în ţară există şi ştim cu toţii cât de greu ne este să ne dezvoltăm numai cu bani de la bugetele proprii.

  • RomaniaPozitiva: Un vis al Dumneavoastră despre / pentru Botoşani?

Îmi doresc să las în urma mea câteva proiecte finalizate. Îmi doresc să mă întâlnesc cu oamenii din oraşul meu şi să-i văd zâmbind pentru că trăiesc într-un oraş de care sunt mândri.

Un vis mai mare pentru oraş ar fi să putem continua lucrările de refacere din centrul istoric pe care le-am început tot graţie unui proiect finanţat prin programul Phare CES 2006 de către Uniunea Europeană şi Bugetul Naţional în cadrul căruia vor fi refăcute 18 clădiri, zona pietonală, utilităţi. Lucrarea este în curs şi o vom finaliza acest an, însă mi-aş dori să găsim finanţările necesare s-o putem continua.

  • BONUS: Un mesaj de final de interviu pentru vizitatorii RomaniaPozitiva.

Vreau să văd cât mai mulţi botoşăneni care pot privi, aşa ca voi, RomâniaPozitivă pentru că şi locuitorii acestui oraş au suficiente performanţe în multe domenii de activitate cu care se pot mândri. În ultimii ani am răscolit, cred prea mult în neputinţele noastre, neglijându-ne imaginea pozitivă pe care trebuie să învăţăm s-o reconstruim.

Multumim pentru interviul acordat! Mult succes in implementarea programelor de renovare a centrului istoric!

RomaniaPozitiva, „Urban. Pietonal”, februarie 2011

———————————————————————————————————————————————

RomaniaPozitiva salută, susţine şi aplaudă la scenă deschisă iniţiativele autorităţilor publice locale care au înţeles importanţa acestei regândiri a amenajării urbane! Ştim că există oraşe în România în care acest lucru se întâmplă. Admirăm liniştea din Piaţa Mare din Sibiu, ne bucurăm de zumzetul copiilor din piaţa centrală din Craiova, adulmecăm lentoarea păsărilor din Piaţa Unirii din Timişoara şi apreciem misterul clădirilor din Piaţa Muzeului din Cluj. Fotografiem culoarea străzilor Smardan şi Lipscani şi suntem exaltaţi de spiritul montan din Piaţa Sfatului din Braşov.

Vom acorda un spaţiu special oraşelor în care spaţiul pietonal îşi recâştigă dreptul. Ne propunem să aducem în gândurile tale spaţiile pietonale din mai multe oraşe ale ţării. Vom dialoga cu autorităţile locale şi cu factorii interesaţi de acest subiect pentru a pune reflectoarele în sens pozitiv pe planurile de amenajare a spaţiului pietonal. Cu o singură menţiune: fără politică. Doar management urban.

Dacă doreşti să ne contactezi pentru acest serial de articole „Urban. Pietonal”, te rugăm să ne transmiţi un mesaj la adresa de e-mail romaniapozitiva@gmail.com. Mulţumim.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și aproape 60 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

2 comentarii

  1. Pingback: Drumuri noi spre centre istorice vechi: cand modernul se impleteste cu vechiul efectul e mereu pozitiv | Romania Pozitiva

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.