Au început înscrierile la programul internaţional Şcoli europene pentru o planetă vie, ediţia 2012-2013

0

WWF anunţă lansarea celei de-a cincea ediţii a programului educativ internaţional Şcoli europene pentru o planetă vie, organizat împreună cu Fundaţia ERSTE. Peste 2500 de elevi şi 120 de profesori din 11 ţări europene au răspuns, până acum, iniţiativei WWF de a proteja natura şi viitorul Europei. 

Şcoli europene pentru o planetă vie (European Schools for a Living Planet –ESFALP) are la bază ideea că şcoala este pentru tineri un spaţiu propice de dezvoltare a unei atitudini active pentru un trai în armonie cu natura. În afara materiilor clasice, şcoala trebuie să le transmită tinerilor elementele de bază pentru un simţ civic dezvoltat, responsabilitate faţă de mediu şi faţă de comunitatea în care trăiesc.

Susţinut de Fundaţia ERSTE, proiectul reuneşte elevi de 12-16 ani şi profesori din 11 ţări din regiune: Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina. 

La evenimentul final de anul acesta, organizat la Moieciu de Sus, şcolile participante au avut ocazia să-şi prezinte realizările în cadrul unui bazar de proiecte, să reflecteze asupra transformărilor pe care le-au simţit de-a lungul implicării în program şi să petreacă într-o atmosferă entuziastă.  Printre cele patru echipe desemnate ca fiind bune practici şi care vor merge în tabăra din septembrie oferită ca premiu, se numără echipa şcolii cu clasele I-VIII din satul Palanca, judeţul Bacău, care a impresionat prin proiectul denumit “Colorează în verde amprenta ecologică a mâncării tale!”. Pentru a promova un stil de alimentaţie sustenabil, elevii în vârstă de 12 ani coordonaţi de profesoara Andreea Juverdeanu au desfăşurat activităţi variate, începând cu ateliere de gătit folosind energie regenerabilă şi construcţia unei sere în grădina şcolii, până la prezentări pentru părinţi despre agricultură durabilă, hrană organică şi amprenta de carbon.

Şcolile şi liceele din România sunt invitate să se înscrie în ediţia 2012-2013 a programului, prin trimiterea, până pe 15 septembrie, a unei scrisori de motivaţie şi a unui formular ce poate fi descărcat de pe blogul proiectului: schools.foralivingplanet.eu . Aplicaţiile sunt aşteptate la adresa cmurariu@wwfdcp.ro.  

Pănă la sfârşitul anului şcolar viitor, elevii vor implementa proiecte dedicate conservării naturii, abordând una dintre temele propuse de organizatori: „Amprenta ecologică” (consumul şi efectele globale ale consumului), „Dunărea” (linia vieţii Europei) şi ”Cetăţenie activă” (Fii activ şi motivează-i pe ceilalţi), urmând ca cele mai bune proiecte să fie premiate cu o tabără.

În intervalul 22-27 octombrie 2012, profesorii şi elevii selectaţi pentru competiţie vor participa la Academia WWF&ERSTE, ce va avea loc în Austria în Parcul Naţional Neusiedlersee şi va oferi o instruire care le va fi utilă în implementarea proiectului. În iunie 2013, câştigătorii vor fi selectaţi în cadrul evenimentului final în România, iar tabăra pentru câştigatori va fi organizată într-un parc naţional din România, în septembrie 2013.

Despre WWF

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre Fundaţia ERSTE

În 2003, Fundaţia ERSTE a evoluat din “Erste oesterreichische Spar-Casse”, prima Bancă de Economii Austriacă. În prezent, Fundaţia ERSTE deţine 25,3% din capitalul social al Grupului Erste. Fundaţia investeşte o parte din dividendele sale în dezvoltarea societăţii civile din Austria şi Europa Centrală şi de Sud- Est. Fundaţia ERSTE susţine participarea socială şi implicarea societăţii civile. Obiectivul Fundaţiei este să-i aducă pe oameni împreună şi să ofere informaţii despre istoria recenta a unei regiuni care a cunoscut schimbări dramatice începând cu 1989. Fiind o fundaţie activă, îşi dezvoltă propriile proiecte în cadrul a 3 programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa.

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează