Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

A început cartarea naţională pentru “Let`s Do It, Romania!” ediția 2011

0

Echipa “Let`s Do It, Romania!” a început cartarea naţională!

Pe data de 18 iunie s-a dat startul cartării pentru “Let`s Do It, Romania!”, ediţia 2011! În aproape toate judeţele au avut loc deja conferinţe de lansare ale proiectului şi de deschidere a cartării. Cartarea va avea loc în perioada 18 iunie – 4 septembrie, iar calendarul complet al acţiunilor este disponibil pe site-ul proiectului.

Cartarea presupune determinarea mormanelor de deşeuri din arealele naturale şi stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informaţiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. Obiectivul final al cartarii este Harta Deşeurilor, instrumentul cheie pentru organizarea voluntarilor pentru ziua de curăţenie. Harta Deşeurilor va sta la baza Registrului Naţional al Deşeurilor, gândit ca un instrument de monitorizare a zonelor cu probleme din România, util pentru autorităţi şi organizatori.

 

Noutatea principală din acest an este reprezentată de noul sistem de cartare, care va fi bazat de data aceasta pe “zone de cartare”, de aproximativ 3×3 km fiecare (numite şi griduri). Fiecare voluntar care se înscrie pentru cartare îşi va alege zone de cartare proprii, iar raportarea se va face încărcând pe intranetul proiectului informaţiile de pe teren.  Noul sistem permite calcularea procentajului cartat din fiecare judeţ, dar şi alocarea resurselor în zonele cu probabilitatea cea mai mare de a exista gunoi.

Procesul de cartare se desfăşoară astfel:

1. voluntarii se înscriu pentru cartare pe site-ul www.letsdoitromania.ro, unde îşi creează un cont;

2. dupa ce se loghează, voluntarii au acces la harta României, împărţită în zone de cartare, de unde îşi pot alege zone de cartare din judeţele preferate şi le pot aloca prin aplicaţia web specifică;

3. dupa alocarea unei zone, voluntarii primesc un pachet de cartare, care conţine:

  • hărti ale zonei (în detaliu şi în context), detalii despre localizare, puncte de reper, elemente naturale şi de infrastructură care străbat zona (râuri, lacuri, păduri, drumuri, localităţi apropiate ş.a.m.d)
  • manualul de cartare (în care sunt menţionate instrucţiuni detaliate legate de desfăşurarea şi abordarea cartării);

4. voluntarii merg pe teren şi identifică mormanele de gunoaie din zonele alese, cu ajutorul GPS-ului. Pentru aceasta, ei vor completa o fişă de morman, cu detalii relevante pentru ziua de curăţenie: ce tipuri de deşeuri se află în compoziţia mormanului, în ce volum, dacă există elemente de dificultate în acces sau transportul deşeurilor, precum şi descrierea cât mai completă a punctelor de reper şi a modului în care se face accesul.

5. voluntarii introduc datele pentru fiecare morman cartat pe harta online, furnizând toate detaliile din fişa de morman

În afară de modalitatea clasică de cartare, voluntarii vor putea utiliza şi aplicaţiile pe telefonul mobil pentru a carta în timp real. Aplicaţiile vor fi disponibile pentru sistemele Android. Pentru iPhone, aplicaţia este deja disponibilă, mulţumită companiei Mobiversal. Informaţiile complete despre cartare se găsesc pe site-ul www.letsdoitromania.ro, la secţiunea Vreau să particip.

“Let`s Do It, Romania!” este proiectul tuturor celor care cred că în România se întâmplă şi lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus să contribuie, chiar cu foarte puţin: o singură zi, pentru o Românie curată – 24 septembrie!

Site: http://www.letsdoitromania.ro

Blog http://www.blog.letsdoitromania.ro

Twitter: http://www.twitter.com/letsdoitro

Cauza de Facebook: http://apps.facebook.com/causes/causes/403155/

Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/LetsDoItRO

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are aproape 20 de ani de experiență ca trainer pentru circa 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Future Makers, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum, “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.