Vesti bune din partea Comisiei Europene pentru industria de film din Romania! Se pare ca succesul international al filmelor romanesti din ultima perioada incepe sa se vada si … in bani!
CE a aprobat o schema de sprijinire a productiei cinematografice din Romania, in valoare de 80 milioane euro
Comisia Europeana a aprobat in temeiul normelor UE in materie de ajutoare de stat o schema de sprijinire a productiei cinematografice din Romania, in valoare de 80,68 milioane euro (347 milioane lei) pentru a sprijini dezvoltarea industriei cinematografice, a culturii si a educatiei cinematografice, scrie fonduri-structurale.ro
Comisia a aprobat o schema a autoritatilor romane de acordare a unor imprumuturi fara dobanda sau a unor granturi nerambursabile pentru productia de filme romanesti sau de filme realizate cu participare romaneasca.
Schema este conforma cu cazurile anterioare aprobate in temeiul normelor UE care permit acordarea de subventii de stat pentru obiective culturale si, in special, cu criteriile de evaluare a ajutoarelor de stat prevazute in Comunicarea Comisiei privind cinematografia.
Autoritatile romane intentioneaza sa mentina schema pana la data de 31 decembrie 2014.
Sursa: Comisia Europeana via fonduri-structurale.ro
foto Florin Ghinda