250 de calculatoare pregătite pentru DONAT! 24 octombrie este termenul limită!

0

Ateliere Fără Frontiere donează 250 de calculatoare în a treia etapă Assoclic din 2012

Ateliere Fără Frontiere anunță ultima etapă a programului Assoclic din acest an în cadrul  căreia va dona 250 de calculatoare complet echipate către ONG-uri, grădinițe, școli, licee, biblioteci și centre asistență socială. Pentru această etapă proiectele depuse trebuie să propună soluții într-unul din domeniile: educatie, integrare si formare profesionala, incluziune sociala pentru persoane defavorizate.

Termenul limită de înscriere pentru a treia etapă ASSOCLIC este 24 octombrie, urmând ca proiectele să fie evaluate de un juriu format din parteneri Ateliere Fără Frontiere. Rezultatele acestei etape vor fi afișate pe 6 noiembrie.

Ca și la etapele precedente cei interesați sunt invitați să studieze cu atenție Regulamentul de participare disponibil pe website-ul www.assoclic.ro unde au loc și înscrierile. Tot aici se regăsesc povești de success ale altor proiecte implementate cu ajutorul Assoclic, ultimele noutăți, calendarul complet al programului și un istoric de la lansare și până acum. Mai multe informații se pot gasi și pe pagina de Facebook sau contul Twitter.

„Assoclic este un proiect pe care îl derulăm încă de la înființare și suntem bucuroși de faptul că a crescut de la an la an. Astfel, în acest an, am donat deja 750 de calculatoare și vom atinge cifra de 1000 în această iarnă odată ce etapa a III-a se va fi încheiat. Assoclic este un proiect apreciat de toate entitățile implicate de la beneficiarii calculatoarelor, la angajații noștri și partenerii impliați atât financiar cât și cu echipamente ce sunt recondiționate.” – Ioana Rusu, Coordonator Assoclic

A treia etapă din 2012 a programului ASSOCLIC este realizată cu sprijinul partenerului financiar Apa Nova și al partenerilor operaționali: Microsoft, Ecotic, Techsoup, Blancco.

Cu sprijinul: Snapshot by McCann PR, The HUB Bucharest, RSC, România Pozitivă, Știri ONG, Fundația EOS, NESsT, Centras, Ce-Re, Techsoup și The Workshop.

Despre Ateliere Fără Frontiere România

Ateliere Fără Frontiere este o asociație română non-profit de inserție socio-profesională a cărei misiune este integrarea socio-profesională a persoanelor în mare dificultate, lupta împotriva risipei și poluării prin recondiționarea și reciclarea echipamentelor IT uzate și solidaritatea digitală prin donații de echipamente IT pentru proiecte educaționale și sociale.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează