Universitatea Populară de Vară „Vasile Stroescu”, Edineț – ediția I și Tabără de pictură „Parcova” – 2016

0

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Primăria comunei Parcova, Consiliul Raional Edineţ, Primăria orașului Edineţ, Asociaţia Culturală „Parcova-Nova”, Primăria comunei Parcova, Primăria orașului Cupcini și Primăria comunei Trinca, sprijină organizarea primei ediții a Universității Populare de Vară „Vasile Stroescu” și a Taberei de pictură „Parcova” – ediția 2016.

icr chisinauOrganizată după modelul Universității Populare de Vară de la Vălenii de Munte, județul Prahova (creată în 1908 de marele istoric Nicolae Iorga), Universitatea Populară de Vară „Vasile Stroescu” își va desfășura lucrările în perioada 20 – 21 august, la  Edinet, Trinca și Cupcini.

Evenimentele organizate în cadrul acestei ediții a Universității de Vară „Vasile Stroescu” se va derula după următorul program:

Sâmbătă, 20 august 2016:

10.00 – 10.30 Inaugurarea lucrărilor Universității  Populare de Vară „Vasile Stroescu” și deschiderea sesiunii  de comunicări: „Vasile Stroescu – om de cultură și mecenat, susținător al unității naționale”, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Edineț. Vor prezenta comunicări: acad. Mihai Cimpoi – „Vasile Stroescu – susținător al culturii române”; acad. Valeriu Matei – „Vasile Stroescu – mecenat, om de cultură și artizan al unității naționale”; dr. Ion Constantin (București) – „Vasile Stroescu – mecenat al românilor de pretutindeni”, drd. Constantin Cojocaru – „Ctitoriile lui Vasile Stroescu din județul Hotin”; Ion Negrei, cercetător științific la Institutul de Istorie al AȘM: „Personalitatea lui Vasile Stroescu în conștiința publică din Basarabia”;

12.30 Vernisarea expozițiilor  ICR Chișinău „Poemele limbii române” și „Constantin Stere – scriitor, jurist și promotor al Marii Uniri”; la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”,  Edineț; prezintă acad. Valeriu Matei;

14.15 Sesiune de comunicări: „Un compozitor contemporan – Ghenadie Ciobanu”. Participanți: acad. Gheorghe Mustea și prof. Ion Gagim;

15.45.Lansări de carte: albumul Edinețul de azi, culegerea Provocări ale scrisului ș.a. Prezintă: Constantin Cojocaru, Angela Moraru, Valeriu Matei;

16.30 Concert simfonic Trei creații muzicale de Ghenadie Ciobanu interpretate de orchestra simfonică a Companiei de stat TeleRadio Moldova, dirijor: acad. Gheorghe Mustea, la Palatul de Cultură din Edineț.

Duminică, 21 august 2016

9.00 Vizitarea bisericii din Trinca, ctitorie a lui Vasile Stroescu. Te-Deum. Moment omagial la mormântul părinților lui Vasile Stroescu din satul Trinca;

11.00 Vernisarea expoziției de pictură a artiștilor plastici participanți la cea de-a XIV–a ediție a Taberei de creație „Parcova” – 2016, la Centrul de Cultură din orașul Cupcini;

12.00 – 13.00. Concertul formațiilor folclorice din Parcova și din Cupcini. Concertele se vor desfășura în incinta Centrului de Cultură din orașul Cupcini;

În perioada 10 – 21 august se desfășoară și cea de-a XIV-a ediție a Taberei de pictură „Parcova” 2016, menită să revitalizeze viaţa culturală din  nordul Republicii Moldova, prin înfiinţarea unei Colecţii de Artă Contemporană, precum şi identificarea, valorificarea şi promovarea creaţiilor de adevărată valoare artistică. Pe perioada desfășurării taberei, în cadrul atelierelor de creație vor fi susținute prelegerile:

Joi, 18 august, orele 17.00

Igor Isac: „De la Mihai Grecu la Tudor Zbârnea”

Gavril Mocenco: „Un pictor modern: Theodor Pallady (la 60 de ani de la trecerea în eternitate)”;

Vineri, 19 august 2016, orele 17.00

Mihai Zaiț: „Tradiții ieșene în arta plastică”

Ștefan Bîlba –  „Generația 2000 în arta plastică din Republica Moldova”

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează