Un nou laborator tehnic, dotat cu sprijinul TenarisSilcotub

0

Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” (API) a inaugurat astăzi un laborator modern de mecanică, dotat cu sprijinul TenarisSilcotub, printr-o investiție de 114.000 USD.

Noul laborator de mecanică de la API este cel de-al treilea laborator din școlile cu profil tehnic din Zalău realizat datorită susținerii TenarisSilcotub. Acesta include kituri și truse didactice ce vor înlesni o mai bună înțelegere de către elevi a desenului tehnic, măsurătorilor și toleranțelor, organelor de mașini, mecanismelor și asamblărilor mecanice. Lista dotărilor a fost creată de specialiștii în mentenanță ai TenarisSilcotub, care au participat la proiectul de modificare a standardelor de pregătire profesională la nivel național, iar echipamentele au fost comandate de la unul din cei mai mari producători de profil din lume, compania germană Gunt. Astfel, elevii vor beneficia de lecții interactive și aplicate la materii precum mecanică, mecatronică, electro-mecanică, desen tehnic, dar și instalații.

_MG_3753

Noua investiție face parte din programul STEP (Strengthening Technical Education Program), prin care TenarisSilcotub sprijină dezvoltarea învățământului tehnic.

„Investițiile noastre în educație sunt gândite pe termen lung și fac parte din angajamentul pe care ni l-am asumat, acela de a pune umărul la dezvoltarea comunității din care facem parte. Noul laborator de mecanică va contribui la formarea unor noi generații de profesioniști. Elevii au acum oportunitatea ca în timpul liceului să dobândească experiență practică în disciplinele studiate, indiferent dacă aleg să își continue studiile sau să se angajeze la terminarea liceului, fiind astfel mai bine pregătiți pentru viitoarele lor locuri de muncă”, a declarat Mihaela Popescu, Manager Relații Instituționale TenarisSilcotub, la inaugurarea laboratorului.

În prezent, elevii din Zalău înscriși în clase cu profil tehnic pot studia în trei laboratoare moderne realizate cu sprijinul TenarisSilcotub:un laborator de electronică și automatizări și un laborator mecanic din cadrul API, și un laborator de pneumatică și hidraulică de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu”.

Investiția totală a companiei în aceste laboratoare se ridică peste 622.000 de dolari. Pe lângă acestea, programul STEP include activități care urmăresc creșterea atractivității învățământului tehnic, instruirea cadrelor didactice de specialitate, dar și adaptarea programei școlare la nevoile reale de pe piața muncii, în parteneriat cu companiile industriale din oraș, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Ministerul Educației.

De asemenea, TenarisSilcotub acordă începând din acest an Burse Tehnice, o nouă inițiativă prin care urmărește să crească atractivitatea învățământului de profil, oferind o răsplată financiară celor mai buni elevi.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează