Tinerii profesioniști mai au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie în programul de leadership personal din România bazat pe conceptul de accelerator de experiențe

0
  • Programul oferă participanților contextul ghidat în care să-și analizeze parcursul profesional, să-și abordeze blocajele și să fructifice punctele forte pentru a-și realiza o viziune de viitor pe baza căreia să construiască echipe și proiecte de succes

  • În program se pot înscrie tineri profesioniști din toată țara, cu maximum 6 ani experiență

Tinerii profesioniști aflați în primii ani ai carierei își pot antrena competențele de leadership și își pot defini mai bine viziunea și obiectivele profesionale, dar și personale, prin intermediul mixului de experiențe educaționale unice pe care Fundația Leaders îl implementează în cadrul programului Leaders Experience.

Tinerii interesați se mai pot înscrie în program până pe 12 iunie 2023 (inclusiv), urmând ca programul să se desfășoare pe parcursul a cinci luni, în perioada iulie-noiembrie 2023, atât online, cât și cu participare fizică.

Ajuns la a IX-a ediție, programul Leaders Experience susține tinerele talente să își canalizeze experiența și potențialul creativ într-o direcție profesională și personală care să fructifice la maximum ceea ce au de oferit, prin intermediul unui curriculum de învățare care facilitează definirea unei viziuni de viitor pe care absolvenții să o urmeze pe termen lung.

Aflat la baza curriculumului de învățare, conceptul deaccelerator de experiențe” presupune ca participanții să trăiască într-o perioadă relativ scurtă de timp, într-un mediu sigur și controlat, ghidați de mentori, un mix de experiențe care să accelereze dezvoltarea lor ca lideri, fiind abordate teme cu aplicabilitate imediată în realitatea lor.

Astfel, programul cuprinde sesiuni unu-la-unu de coaching de performanță, bootcamp-uri cu training-uri dedicate competențelor de leadership, cu surse de inspirație autohtone și cu o provocare de leadership practică, de 24 de ore, precum și o etapă de realizare și implementare a unor proiecte în comunitate. Participanții au posibilitatea de a analiza parcursul lor profesional până în prezent și de a aborda blocajele și punctele unde există loc de îmbunătățire.

Programul se adresează tinerilor profesioniști cu maximum 6 ani de experiență care doresc să se poziționeze ca viitori lideri și să își exploreze la maximum abilitățile pentru a atinge perfomanța în domeniile care li se potrivesc cel mai bine.

Trainerii programului sunt specialiști reputați din diverse domenii de activitate – profesioniști în roluri de top management în companii multinaționale, antreprenori, experți în educație și leadership, dar și traineri specializați pe teme precum change management, critical thinking și leadership.

Informații suplimentare legate de înscrieri și de activitățile din cadrul programului sunt disponibile pe https://leaders.ro/programe/experience/.

Leaders Experience este un program dezvoltat de Fundația Leaders și susținut de Raiffeisen Bank, în calitate de partener fondator.

Despre Fundația Leaders – www.leaders.ro

Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile.

De 23 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 37.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.

Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari, responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru fiecare nivel de dezvoltare.

Social media: LinkedIn, Facebook, Instagram

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.