TIMIȘOARA: Liga AC LABS – Inovație prin educație

0

Deschiderea proiectului Liga AC LABS va avea loc în data de 1 martie 2016, începând cu ora 20:00, în amfiteatrul Alexandru Rogojan (D1) al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Capture
Liga AC LABS (Laboratoare Aplicate în Beneficiul Studenților) este unul dintre cele mai mari proiecte organizate de Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare). Acesta constă într-o serie de laboratoare susținute de marile companii de IT&C din Timișoara, pe tot parcursul semestrului II al anului universitar. În cadrul acestor laboratoare studenții au ocazia să pună în practică o parte din teoria învățată, dar și să acumuleze noi cunoștințe.

În 2015 proiectul a ajuns la un număr record de 650 de studenți înscriși și 350 participanți.

În cadrul deschiderii, reprezentanții celor 17 companii partenere vor prezenta cele 28 de laboratoare pe care le vor susține în acest an.

Liga AC LABS se va desfășura pe o perioadă de patru luni, astfel:
Deschiderea oficială a proiectului – 1 martie 2016
Înscrierea participanților – 1- 6 martie
Perioada de teste și interviuri – 7-17 martie
Selecția participanților – 18-24 martie
Perioada de desfășurare a laboratoarelor – 28 martie – 5 iunie.

Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi site-ul proiectului https://labs.ligaac.ro/, pagina de facebook https://www.facebook.com/ligaaclabs

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează