Târg handmade în Constanţa: Shop & Learn / 6 aprilie

0

Bohemian’s Bazaar Shop & Learn – este un târg cu produse realizate manual/servicii din zona industriilor creative… altfel. Este spaţiul în care expozanţii devin profesori şi ne învaţă despre produsele lor, subliniind plusul de valoare adus.

În cadrul sesiunilor de prezentare vom discuta despre creativitate şi inovaţie, abilităţile necesare unui antreprenor în industrii creative, reciclare, cum îţi poţi urma pasiunea şi deveni un creator de produs etc.

De asemenea, aceasta este o ocazie bună pentru a pune bazele unei comunităţi de antreprenoriat în zona creativă şi de a genera o serie de resurse cu scopul de susţinere a iniţiativelor cu impact pozitiv la nivel de societate, în ceea ce priveşte arta, educaţia. Avem nevoie să apreciem mai mult produsele realizate manual şi munca depusă de creatori.
Bohemian's Bazaar

Aşadar, pe 6 aprilie între 13.00 şi 19.00 sunteţi invitaţi în cadrul Social Hub Forte Life (zona Dacia, lângă Billa) pentru a descoperi produsele realizate manual, serviciile din industria creativă şi educaţia în acelaşi loc.

Intrarea este liberă!

Se organizează o tombolă cu premii oferite de expozanţi pentru cei care distribuie evenimentul pe Facebook.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează