Sportivii cu dizabilităţi intelectuale din Timişoara premiaţi cu aur şi argint

0

Delegaţia Fundaţiei „Pentru Voi” a obţinut aur şi argint la cel mai mare eveniment sportiv pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale – Jocurile Naționale Special Olympics România – organizat la Cluj în perioada 31 mai – 3 iunie de Fundația Special Olympics România.

„Am încurajat şi am susţinut dintotdeauna participarea tinerilor cu dizabilităţi intelectuale la competiţii sportive, organizate sau nu special pentru ei, pentru că am crezut alături de ei că dorinţa şi voinţa de a participa este mai importantă decât victoria. Bucuria lor de a participa la o competiţie, plăcerea cu care fac sport şi satisfacţia de a primi medalii sunt impresionante.” – a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Iuliana Purcel şi Adina Fibişan au participat pentru prima oară la această competiţie şi au obţinut 2 medalii de aur, 3 medalii de argint, 2 medalii de bronz şi 2 menţiuni, iar Olivia Trică a câştigat aur în anul 1995 la Jocurile Special Olympics desfăşurate în Austria. Persoanele cu dizabilităţi intelectuale care au participat în ultimii 16 ani la Special Olympics au fost pregătite de instructorul sportiv Zina Olga Costin care este şi pedagog de recuperare principal la Fundaţia “Pentru Voi”.

Medaliile obţinute de delegaţia noastră sunt:
Locul I, Iuliana Purcel, bocce
Locul I, Adina Fibisan, 25m atletism
Locul II, Adina Fibişan şi Olivia Trică, bocce
Locul II Adina Fibişan, săritura de pe loc
Locul III, Olivia Trică şi Iuliana Purcel, săritura de pe loc
Locul IV, Iuliana Purcel şi Olivia Trică, atletism 25m

La eveniment au fost prezenţi aproape 300 sportivi cu dizabilități intelectuale şi peste 40 delegaţii de la diverse asociații, organizații și școli speciale, care au concurat la competiții sportive de atletism, bocce și înot. Felicitări tuturor participanţilor şi antrenorilor lor, precum şi organizatorilor şi sponosrilor competiţiei!

Fotografiile de la eveniment pot fi vizualizate la facebook.com/FoundationPentruVoi.

delegatia pentru voi

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomaniaPozitiva. Mai multe informatii pe www.lucianilica.net.

Comentează