Romanian Science Festival: Știința mobilizează comunitățile din Maramureș și Argeș

0
  • 44 cercetători din diaspora academică și din țară
  • 1500 de voluntari
  • 600 de experimente
  • 7 localități în două județe: Argeș – Pitești, Mioveni, Câmpulung Muscel, Rucăr ți Maramureș – Baia Mare, Sighetu Marmației și Breb

Romanian Science Festival (RSF) organizează cea de-a patra ediție a festivalului care este și cea mai extinsă, cea mai interdisciplinară și cea mai educativă de până acum.

În perioada13 – 17 septembrie, Romanian Science Festival va vizita șapte localități în două județe: Argeș – Pitești, Mioveni, Câmpulung Muscel, Rucăr ți Maramureș – Baia Mare, Sighetu Marmației și Breb.

Interesul pentru eveniment a stârnit entuziasmul unui număr record de voluntari. Peste 1500 de voluntari, care includ elevi, studenți, profesori, oameni de știință, antreprenori și profesioniști ai domeniilor STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) din România și diaspora academică le vor oferi participanților o experiență inedită și și le vor arăta, într-un mod cât mai accesibil, cât de interesantă și interdisciplinară este știința.

De asemenea, anul acesta festivalul va aduce o inițiativă nouă în cadrul programului – dialogul dintre știință și artă, având trei mentori reprezentând artele vizuale și muzica. Astfel, festivalul susține interdisciplinaritatea și diversitatea în procesul de învățare.

„Ne bucurăm să vedem să vedem așa mare interes față de științe. La festival avem patru generații de pasionați de știință: profesori care au pregătit mentorii RSF când aceștia au fost în liceu sau facultate, mentorii RSF care acum pregătesc voluntarii elevi de liceu, iar aceștia la rândul lor împărtășesc entuziasmul lor pentru științe cu colegii lor mai mici. Scopul nostru este să le oferim elevilor, în special cei din mediul urban mic și rural, modele de succes și experiențe inedite care să-i determine să-și pună și mai multe întrebări despre lumea care îi înconjoară și să îi încurajăm să aleagă o carieră în domeniul științific, si de ce nu chiar la catedră, având în vedere criza de profesori de științe cu care se confruntă sistemul de educație”, au declarat organizatorii Romanian Science Festival.

Înființat în 2019, Romanian Science Festival are ca scopul principal sprijinirea educația științelor din România prin metode non-formale prin implicarea diasporei academice. Evenimentul dorește să ofere o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.

Programul RSF Argeș:

  • 13 septembrie – Caravana RSF din Rucăr (10.00-14.00);
  • 14 septembrie – Caravana RSF în Mioveni (12.00-16.00) și Câmpulung Muscel (9.00-12.00);
  • 15 septembrie – prezentările mentorilor RSF în școlile și liceele din Pitești;
  • 16 septembrie – RSF Pitești (11.00-17.00)

În urma succesului de anul trecut și numărului mare de participanți, Romanian Science Festival (RSF) revine în Județul Argeș cu cea mai mare ediție de până acum, oferind experimente științifice, artă, educație și bună dispoziție. Festivalul va vizita anul acesta și localitatea Rucăr pe lângă celelalte trei localități care sunt deja în program: Mioveni, Câmpulung Muscel și Pitești.

Programul RSF Maramureș:

  • 15 septembrie – prezentările mentorilor RSF în școlile din Baia Mare (8:00 -15:00)
  • 16 septembrie – RSF Baia Mare: Piața Libertății (11:00 – 17:00) și RSF Talks, Teatrul Municipal (14:00 – 16:00)
  • 17 septembrie:

–       RSF Sighetu Marmației, Parcul Central (11:00 – 16:00) & RSF Talks, Cinema Mara (11:00 – 16:00)

–       Știință și Artă: expoziție și atelier interactiv de creație, Casa din Vale, Breb (13:00 – 21:00)

Evenimentul va găzdui în județul Maramureș peste 250 de experimente, prezentări și discuții științifice, dar și un atelier și o expoziție interactivă de știință și artă pentru cei care îndrăznesc să își exprime creativitatea artistică prin intermediul disciplinelor exacte. Scopul său este să promoveze educația STEAM prin metode non-formale, și să creeze o punte de legătură între diaspora academică și contextul educațional actual din România.

Lista mentorilor RSF în Argeș:

  • Andreea ATANASESCU – Trinity Biomedical Sciences Institute , Irlanda de Nord
  • Daniel BĂLĂNESCU – Artist vizual, Anglia
  • Andreea BUNDUC – Microsoft, Olanda
  • Catalin BUNDUC – Amsterdam University Medical Center, Olanda
  • Emil CENTIU – NatWest Markets, Anglia
  • Eliza CASAPOPOL – Microsoft, Olanda
  • Otilia CASUNEANU – University of Oxford, Anglia
  • Catinca CIUCULETE – Queen’s University Belfast, Irlanda de Nord
  • Alex CHIRIAC – Universitatea POLITEHNICA din București, România
  • Paul Gabriel FILIPAN – Alphadoc, Olanda
  • Mihai Călin FIRFIRICĂ – Universitatea de Medicină și Farmacie ” Carol Davila”
  • Andreea GEAMANU – University of Groningen, Olanda
  • Cristina GHEORGHE – Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti, JP Morgan Chase & Co., Irlanda de Nord
  • Erika GROSS –  Univ. „L. Blaga” Sibiu, România
  • Teodor JIANU – Institutul Max-Planck, Germania
  • Maria JUGĂNARU – Universitatea Națională de Muzică București, România
  • Liana IVASCU – University of Manchester, Anglia
  • Sandor KRUK  – European Space Agency, Spania
  • Cristiana LUCACI – Microsoft, Olanda
  • Cosmina MANEA – Scoala Doctorala “Simion Mehedinti, Universitatea din București, Lidl România
  • Corina MILOSOIU – Microsoft, Olanda
  • Stefania OLTEANU  – University of Groningen, Olanda
  • Cosmin Ionuț POPA- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, România
  • Daria RUTA –  Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, România
  • Ionut UNGUREANU – Universitatea POLITEHNICA din București, România
  • România
  • Elena ZAMFIR – Champalimaud Centre for the Unknown, Portugalia

Lista mentorilor RSF în Maramureș:

  • Emeric Claudiu ARDELEAN – Masterand în Chimie, Universitatea Oxford, Marea Britanie
  • Daniel BĂLĂNESCU – Artist Vizual, Oxford, Marea Britanie
  • Iuliana BLEDEA – Data Scientist și Specialist în Neuroștiințe cu Inteligență Artificială, UCL, Marea Britanie
  • Matei BUCUR – Specialist în Informatică și Inteligență Artificială, Universitatea Twente și Microsoft Olanda alumnus
  • Antonia DUMITREAN – Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca
  • Cristian IGNAT – Data Scientist, Steelcase, Cluj-Napoca și Absolvent în Astrofizică UCL, Marea Britanie
  • Zsolt KRUK – Student Masterand în Inteligență Artificială, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
  • Oana LANG – Cercetător postdoctoral în Matematică, Imperial College London, Marea Britanie
  • Bayar MENZAT – Cercetător în Computational Biology, Etcembly și doctor în Neuroștiințe, Universitatea Oxford, Marea Britanie
  • Emanuel MORARU – Spacecraft Stress Engineer, AKKODIS România
  • Silviu PONTOȘ – Student la Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, Universitatea Politehnica București
  • Adrian REDNIC – student Medicină Generală, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Timișoara
  • Ana REDNIC – Doctorand în Robotică, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • Denisa RIMOCEA – Masterand Biotehnologie Moleculară, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
  • Vlad ROBU – Masterand în Matematică, Humboldt Universität zu Berlin, Germania
  • Damian STAN – Specialist în Biochimie, Universitatea Aberdeen, Marea Britanie
  • Alina VIZIREANU – geospatial manager, Milton Keynes City Council, Marea Britanie
  • Elena ZAMFIR – Cercetător Postdoctoral în Computational Neuroscience, Champalimaud Centre for the Unknown, Lisabona, Portugalia

DESPRE ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL

Romanian Science Festival a fost fondat în 2019. Această iniţiativă s-a născut din dorinţa de a implica cercetătorii şi studenţii români din diaspora academică în sistemul de educaţie din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele ştiinţifice.

În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Falling Wall Foundation în categoria Science Engagement, inițiativa fiind declarată câștigătoare din peste 1350 de proiecte de promovare a disciplinelor STEM la nivel global.

Comunitatea mentorilor RSF este formată din peste 140 de mentori care sunt studenţi, cercetători şi profesionişti români din diasporă care se implică în diferite activităţi ale Romanian Science Festival: târguri de ştiinţă, webinarii, vizite la clasele online, concursuri. De la lansare în 2019, Romanian Science Festival a adus ştiinţa în peste 150 de şcoli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi.

Festivalul are două obiective principale. În primul rând festivalul îşi propune să construiască o legătură dintre diaspora academică şi mediul educaţional din Romania, oferind astfel modele de succes şi orientare în carieră tinerilor din România.

În al doilea rând, evenimentul doreşte să ofere o platformă celor care sunt pasionaţi de ştiinţă, cultivând astfel parteneriate locale cu organizaţii autohtone, iniţiative locale şi instituţii de învăţământ pre-universitar şi universitar.

www.romaniansciencefestival.ro

www.facebook.com/romaniansciencefestival

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.