Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Platforma educațională pentru elevi “VreauLa” a lansat o secțiune gratuită pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. Fondatorii vor 50.000 de utilizatori până la finalul 2022 pentru întreaga platformă

0
  • O secțiune nouă pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
  • Target: 50.000 de utilizatori până la finalul 2022
  • Peste 300 de lecții
  • Aproape 150 de teste
  • Mai mult de 4.000 de întrebări grilă

București, 26 mai 2021: Platforma educațională pentru elevi “Vreau La” se extinde cu “Vreau La Examen”, o secțiune dedicată celor care vor să se pregătească online pentru examenul de Bacalaureat sau pentru Evaluarea Națională. Platforma este gratuită, are 21.000 de utilizatori, iar fondatorii vizează să ajungă la 50.000 până la finalul anului viitor.

În parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor, platforma de e-learning pune la dispoziția elevilor lecții prezentate schematic la materii precum Limba și literatura română, Matematică, Istorie, dar și teste de autoevaluare. Simulările și testele sunt actualizate, iar rezultatele sunt oferite în timp real.

În cautare de profesori care să creeze teste

La realizarea materialelor au participat atât studenți din cadrul asociațiilor studențesti, cât și voluntari ai Consiliului Național al Elevilor. În acest moment, platforma oferă:

  • 300+ materiale la șapte materii
  • 146 teste de antrenament
  • 4000+ întrebări de tip grilă, împărțite pe capitole
  • tips & tricks pentru învățare rapidă

Am lansat această platformă pentru a-i ajuta pe elevi să învețe mai eficient, dar și să se poată autoevalua. Știm cu toții cât de important este să avem instrumentele care să ne permită să învățăm astfel încât să obținem rezultatele pe care ni le dorim. Până la finalul anului vrem să adăugăm teste pentru toate materiile și să găsim cât mai mulți voluntari care să creeze conținut. Un alt obiectiv este să atragem sponsorizări, întrucât pentru a crește avem nevoie de mai mulți profesori care să facă grile constant”, afirmă Mihai Pîrvuleț, co-fondator VreauLa.

11.000 de elevi de la lansarea secțiunii pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Platforma “VreauLa” a fost lansată în aprilie 2020 de Mihai Pîrvuleț și Codruț Lemeni, studenți la Politehnică în anul II-lea. Inițial, site-ul cuprindea teste pentru admiterea la Universitatea Politehnică din București, la Facultatea de Drept și cea de Medicină. În urmă cu o lună cei doi co-fondatori au lansat și secțiunea VreauLaExamen pentru pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Site-ul are 21.000 de utilizatori pentru toate cele patru secțiuni: VreauLaPoli, VreauLaMedicina, VreauLaDrept, VreauLaExamen. Dintre acestia, 11.000 de liceeni sunt utilizatori ai VreauLaExamen, secțiune dedicată Bacalaureatului și Examinării Naționale. Fondatorii își doresc să atragă 50.000 de utilizatori până la finalul 2022.

Functionalități noi

În acest an școlar, platforma “VreauLa” are funcționalități noi:

  • elevii își pot compara progresul săptămânal cu ceilalți utilizatori
  • în fiecare săptămână este adăugat un test nou pentru ca elevii să fie inspirați să lucreze constant;
  • pe lângă teste, platforma cuprindeși materiale de învățare la diferite materii.

VreauLa” este în căutare de profesori și colaboratori interesați să contribuie cu teste noi pentru a veni în sprijinul elevilor și a crește lista de materii disponibile online.

Despre VreauLa

Platforma “VreauLa” a fost lansată aprilie 2020 de Mihai Pîrvuleț și Codruț Lemeni, studenți la Politehnică în anul II-lea. In prezent platforma are aproximativ 21.000 de utilizatori, iar fondatorii targeteaza 50.000 de elevi pana la finalul lui 2022. Cei interesați pot să se înregistreze gratuit pe https://vreaula.ro/.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.