Peste 150 de copii sprijiniţi pentru un viitor mai bun prin Caravana Educalternativa susţinută de Fundaţia Orange

0

În perioada februarie – octombrie 2014 Asociaţia STEA derulează la Satu Mare proiectul „Educaţie pentru viitor” care are ca scop susţinerea educaţiei timpurii, a integrării în sistemul educativ şi a dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor din medii defavorizate din municipiul Satu Mare. Proiectul, iniţiat şi coordonat de Andrei Henciu, angajat Orange, a fost selectat în cadrul concursului „Susţine un ONG” organizat de Fundaţia Orange, ce oferă anual fonduri pentru proiecte coordonate de angajaţii Orange România, program ce a oferit în 2014 finanţări de peste 125.000 lei.

Valoarea totală a proiectului „Educaţie pentru viitor” este de 53.274 lei, din care 30.260 lei sunt oferiți de Fundația Orange. Implementarea proiectului este posibilă şi datorită co-finanţării pe care Asociaţia STEA o primeşte din partea partenerilor Grenoble Isere Romania şi Solidarité Enfance Roumanie (Franţa), Popica Onlus (Italia) şi Consiliul Local Satu Mare prin Serviciul Public de Asistenţă Socială.

În cadrul proiectului a fost creată, în premieră pentru municipiul Satu Mare, o caravană educativă numită “EDUCALTERNATIVA” ce se deplasează în zonele defavorizate pentru a realiza o gamă diversificată de activităţi atât cu copii şi tineri, cât şi cu părinţii acestora.

IMG_4991

Până la finalul lunii iulie la activităţile Caravanei „Educalternativa” au participat 158 de copii, iar 49 părinţi au fost sensibilizaţi cu privire la creşterea gradului de asumare a rolurilor parentale.

Echipa Asociaţiei Stea a organizat activităţi educative direct în mediul de viaţă al beneficiarilor, zonele atinse fiind: stadionul „Unio” (63 de copii şi tineri beneficiari); mal drept Someş, zona barăcilor improvizate în apropierea ştrandului termal (11 copii beneficiari); zona defavorizată din cartierul Sătmărel (în medie 84 copii beneficiari). Caravana a fost echipată cu pavilioane de cort, mese şi scaune, materiale educative şi o remorcă pentru transportarea acestora.

În lunile aprilie şi mai activitatea caravanei s-a desfăşurat de 10 ori/lună, însumând în medie 6 ore / săptămână. Începând din luna iunie caravana se realizează în fiecare zi (de luni până vineri).

Programul cuprinde diferite activităţi cu copiii şi tinerii, desfăşurate în general pe grupe de vârstă: jocuri educative şi activităţi de tip didactic combinate cu activităţi de animaţie socio-educativă şi concursuri sportive (fotbal şi volei). În acelaşi timp, tinerii şi părinţii prezenţi sunt responsabilizaţi să ajute echipa educativă la realizarea activităţilor.

Scopul principal al acestor activităţi este să-i pregătească pe copii pentru integrarea la grădiniţă şi la şcoală. Astfel,  se pune un accent deosebit pe dezvoltarea abilităţilor sociale şi a inteligenţei emoţionale, urmărind creşterea stimei de sine şi a capacităţii de adaptare la viaţa în societate. În paralel, asistenţii sociali au lucrat cu părinţii pentru pregătirea înscrierii copiilor în sistemul de învăţământ.

“Colaborarea dintre Asociaţia Stea, asistenţii sociali şi autorităţi a funcţionat foarte bine şi am reuşit astfel ca într-un timp relativ scurt să obţinem rezultate importante. Sunt foarte mândru că în numai 4 luni am reuşit să convingem 14 copii din 6 familii să se înscrie la şcoală. 3 tineri au obţinut locuri de muncă iar 27 persoane au obţinut acte de identitate. Alţi 17 tineri au fost sprijiniţi de noi pentru a obţine diferite drepturi şi servicii comunitare – de la servicii medicale până la locuinţe sociale. Suntem convinşi că şi în lunile următoare vom obţine rezultate cel puţin la fel de bune.” a declarat Andrei Henciu, angajat Orange, coordonatorul proiectului.

Pe lângă activităţile directe desfăşurate în zonele defavorizate din Satu Mare, Caravana „Educalternativa” a realizat o serie de acţiuni de educaţie civică împreună cu tinerii de la centrul de zi: întreţinerea unui spaţiu de joacă  din cartierul Micro 17 şi organizarea unor activităţi menite să promoveze voluntariatul şi să crească gradul de implicare a oamenilor din comunitatea sătmăreană în acţiuni în beneficiul copiilor din grupuri vulnerabile.

Până în prezent, la activităţile educative organizate de Asociaţia Stea în această vară au participat peste  30 de voluntari. Pentru a asigura continuitatea activităţilor Caravanei “Educalternativa” echipa Asociaţiei Stea are în continuare nevoie de voluntari, de aceea mobilizarea comunităţii locale este foarte importantă.

Persoanele doritoare să participe ca voluntari la aceste acţiuni ne pot contacta la e-mail: asociatiastea@gmail.com, telefon: 0361884330 sau 0747232619, sau personal la centrul de zi din Satu Mare, Bulevardul Octavian Goga nr.14 în zilele lucrătoare de la ora 9.00 la 17.00.

Despre Asociaţia STEA

Asociaţia STEA este o organizatie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a carei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecarui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange România este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate.

Anual, prin fondul de finanţare “Lumea prin culoare şi sunet”, Fundația Orange oferă granturi pentru organizaţii neguvernamentale care propun proiecte în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vedere ajutându-le să comunice şi să relaționeze, pentru a se integra în societate şi pentru a trăi mai bine. Prin programul „Susţine un ONG”, Fundaţia Orange oferă fonduri pentru programe filantropice coordonate de angajaţi ai Orange România şi realizate în parteneriat cu o organizaţie non-profit parteneră. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi http://www.fundatiaorange.ro/

 

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează