Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

O școală din județul Buzău își va putea continua activitatea în online în urma implicării a peste 150 de elevi voluntari din București

0

București, 26 aprilie 2021 – Campania de responsabilitate socială desfășurată sub îndemnul Reciclează pentru educație, nu doar pentru natură, menită să-i sprijine pe elevii din mediul rural să-și desfășoare activitatea de învățare la distanță în condiții optime, se încheie cu succes după activitatea intensă din ultimele trei luni. Cei peste 150 de elevi ai Colegiului Național Mihai Viteazul din București, voluntari ai Fundației Ecologice ”Floare de Colț”, care au răspuns afirmativ inițiativei lansate de compania METAMINDS, au colectat selectiv peste 900 kg de deșeuri, ajutând, astfel, Școala Scorțoasa din județul Buzău să ofere aceeași calitate a actului educațional în noua realitate a cursurilor online. 

Inițiativa face parte din platforma de responsabilitate socială #beameta prin care METAMINDS și-a propus să promoveze personaje reale care doresc să își depășescă limitele și, prin acțiunile lor, să genereze performanță, plus-valoare și schimbare în diferite domenii.

Educația este singurul drum spre succes și dezvoltare și una dintre valorile în care credem noi, cei de la METAMINDS. Prin campania pe care tocmai am încheiat-o, ne-am dorit, pe de o parte, să aducem împreună două subiecte de actualitate, care se regasesc și în ADN-ul nostru: susținerea educației și necesitatea de a ne implica în protejarea mediului înconjurător. Pe de altă parte, dincolo de rezultatele imediate, am considerat că este și mai important să contribuim la formarea unei noi generații de tineri care pun în prim plan responsabilitatea.”, declară Andrei Cruceru, CEO METAMINDS. 

Cei peste 150 de elevi voluntari implicați în proiect au colectat selectiv 920 kg de deșeuri, peste 9 kg de peturi de plastic, doze de metal, hârtie și carton, sticle sau baterii fiind colectate zilnic. Elevii au încărcat în cadrul platformei create de METAMINDS fotografii cu deșeurile colectate care s-au cuantificat la finalul campaniei în tablete donate.    

Știm că un viitor mai bun se construiește prin pași mărunți, iar elevii noștri, prin nivelul ridicat de empatie, interes și implicare pe care l-au arătat în ultimele luni, ne-au demonstrat că privesc cu responsabilitate la ceea ce este în jurul lor și că își vor căuta întotdeauna contextele prin care să contribuie și resorturile adaptate realității lor. Înțelegem foarte bine că avem mult de îmbunătățit în educație, știm cât de mult timp și efort ne ia să facem performanță, de aceea suntem cu toții foarte mândri de impactul pe care acțiunile noastre îl vor avea pentru elevii Școlii Scorțoasa. Le mulțumim partenerilor de la METAMINDS pentru că ne-au angrenat în acest mecanism al binelui.”, adaugă Petre Stoinea, coordonatorul Fundației ”Floare de Colț” și profesor în cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul”.  

Mecanismul campaniei, dar și obiectivele asumate de METAMINDS, acelea de a crește calitatea învățământului din mediul rural și implicarea tinerilor în activități de protecția mediului, au atras un alt actor în cadrul inițiativei. Astfel, compania DELL Technologies, liderul mondial în produse, servicii și soluții pentru stocarea și gestionarea informațiilor, a devenit partener al campaniei. 

Construcția pentru un viitor mai bun are receptivitate imediată pe agenda noastră. Am răspuns pozitiv inițiativei partenerilor de la METAMINDS în derularea acestui proiect unic în România și îi felicităm pentru că au reușit să aducă împreună tineri, asociații și mediul de business pentru o schimbare în bine deopotrivă pentru educație și mediu“, declară Valentin Stănescu, General Manager Dell Technologies Romania.

În linkul următor puteți urmări un material video realizat la finalul campaniei: https://www.youtube.com/watch?v=TmCHk6KFzi4.

DESPRE METAMINDS

METAMINDS este o companie 100% românească specializată în integrarea soluțiilor de securitate cibernetică și a arhitecturilor complexe în domeniul IT, înființată în 2015 și care numără nu mai puțin de 100 de ani de experiență individuală cumulată a echipei de experți. Compania se diferențiază pe piața locală prin abordarea interdisciplinară care a generat soluții în domenii strategice precum infrastructură critică de interes național, telecomunicații, energie și utilități. 

Recent, compania METAMINDS a fost nominalizată pentru a doua oară consectiv de prestigioasa publicație Financial Times în topul companiilor cu cea mai rapidă creștere din Europa. În cadrul clasamentului din anul acesta, METAMINDS a reprezentat România alături de alte 5 companii din domenii precum construcții, turism și bunuri industriale, domeniul tehnologiei având reprezentativitate în top.

DESPRE FUNDAȚIA ECOLOGICĂ “FLOARE DE COLȚ”

Fundația ecologică “Floare de Colț” este o organizație autonomă și non-profit, cu scop educațional înființată în București în urmă cu 26 de ani. 

Aceasta a pornit de la activitățile extrașcolare ale Colegiului Național „Mihai Viteazul”, membrii săi fiind cu preponderență elevi și absolvenți ai acestei instituții de învățământ. De la începutul activității sale, aprilie 1995, până astăzi fundația a implementat peste 130 de proiecte și a adunat în portofoliul său peste 30 de expoziții. Printre obiectivele principale ale instituției se numără educarea ecologică a tinerilor prin participarea lor directă la acțiuni ecologice, prevenirea unor accidente grave în rândul turiștilor care traversează porțiuni periculoase din zona montană (montări de lanțuri, marcarea traseelor, etc.), colectarea și reciclarea deșeurilor refolosibile, ajutorarea persoanelor aflate în dificultate etc.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.