Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

MindHub România dă startul Școlii de Vară – tabăra în care copiii explorează lumea cu ajutorul tehnologiei

0

“Ne așteptăm să atragem peste 350 de cursanți în perioada iulie-septembrie”

MindHub România, parte din rețeaua internațională de școli de cursuri de programare pentru copii și adolescenți cu același nume, anunță startul Școlii de Vară – o tabără dedicată celor interesați să descopere lumea fascinantă a roboticii ori să participe la workshop-uri inedite de artă și creativitate, de programare ori explorare a naturii, a planetelor sau anatomiei umane, toate cu ajutorul tehnologiei. Programul derulat de MindHub, aflat deja la cea de-a 6-a ediție, debutează în iulie a.c. și se va desfășura până la începutul lunii septembrie.

Workshop-uri de vară, despre robotică, natură, planete sau arte, predate cu ajutorul tehnologiei

Începând cu 5 iulie a.c., MindHub dă startul celei de-a 6-a ediții (la nivel internațional) a Taberei Școala de Vară, adresată copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6-11 ani, pasionați de tehnologie. Tabăra cuprinde module axate pe diverse tematici, ce se pot derula, la alegere, timp de una, două, trei sau patru săptămâni. Programele Școlii de Vară vor fi organizate în aproape toate centrele Mindhub din țară, mai exact în: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Craiova și Șimleul Silvaniei.

Copiii sunt tot mai atrași de tehnologie, de computere, de tablete și de roboți. În ultimul an, foarte mulți părinți au înțeles că timpul petrecut alături de copiii lor, acasă, trebuie exploatat și, nu numai, au conștientizat că pot șlefui pasiunile lor în abilități care să-i pregătească pentru viitor. Școala de Vară este o tabără care oferă copiilor posibilitatea de a-și petrece o parte din vacanță jucându-se, explorând lumea înconjurătoare și învățând lucruri noi, cu ajutorul tehnologiei. Timpul liber devine și mai benefic atâta timp cât este exploatat cu sens. Noi încurajăm părinții să fie atenți la preocupările acestora și să investească, ori de câte ori pot, în talentele lor”, precizează Polly Yankova, fondator al rețelei MindHub.

Școala de Vară cuprinde programe (zilnice sau pentru jumătate de zi, la alegere) concepute să se desfășoare săptămânal, de luni până vineri, între 8.30 a.m. și 18.30 p.m. (în funcție de modul), ce au la bază cursuri de programare organizate cu ajutorul jocurilor și roboților, dar și laboratoare de artă și creativitate, de explorare a naturii, planetelor și corpului uman – toate adaptate în funcție de vârstele cursanților. Totodată, copiii au posibilitatea ca, la sfârșitul zilei, după finalizarea atelierelor, să facă mișcare în aer liber, alături de ceilalți colegi de tabără, și anume, sporturi precum: fotbal, baschet, tenis de câmp, echitație etc. De exemplu, centrul MindHub din Brașov oferă participanților inclusiv posibilitatea de a opta pentru tabere cu cazare inclusă, pe întreaga perioadă a programelor.

Prețurile taberelor MindHub variază în funcție de perioadă, de tematică sau de locația din țară în care se desfășoară. Ele pornesc de la 300 lei (tarif pentru o săpt/participant) și pot ajunge la 1.000 lei (tarif pentru 4 săpt/participant) pentru programele ce se derulează timp de jumătate de zi (half-day), în timp ce programele complete, de o zi întreagă (full-day) au prețuri care variază între 600 lei (o săpt/participant) și 2.700 lei (4 săpt/participant). Grupele formate în cadrul Școlii de Vară cuprind 6-8 copii/atelier, în funcție de tematică și de vârsta participanților. Părinții își pot înscrie copiii oricând, pe perioada verii, tabăra debutând la începutul lunii iulie a.c. și încheiându-se în prima parte a lunii septembrie.

Feedback-ul cursanților edițiilor anterioare a fost unul extrem de bun: copiii au fost foarte încântați de activitățile de vară puse în practică, în vreme ce părinții lor au apreciat foarte mult modul în care am reușit să fructificăm timpul lor liber, oferindu-le atât informații folositoare, împachetate într-o manieră atractivă și originală, cât și posibilitatea de a face mișcare, de socializare și de joacă, alături de alți copii, cu interese comune. Aceste feedback-uri ne <<obligă>> să transformăm ediția de anul acesta în cea mai atractivă dintre toate”, punctează Polly Yankova.

Raportându-se la interesul manifestat de participanți față de edițiile anterioare, reprezentanții MindHub estimează peste 350 de înscrieri la ediția de anul acesta a Școlii de Vară, din care cei mai mulți vor opta pentru programele full-day, concepute pentru două sau trei săptămâni.

Despre MindHub

MindHub este o rețea internațională de școli de cursuri de programare pentru copii și adolescenți. Rețeaua a pornit în Bulgaria, extinzându-se în Europa și SUA în sistem de franciză. În prezent, MindHub operează peste 40 de centre din nouă țări: România, Bulgaria, Belgia, Finlanda, Estonia, Macedonia, Danemarca, Olanda și SUA.

În Romania, MindHub este prezentă din 2019, iar astăzi numără opt locații în București, Bragadiru (Ilfov), Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Șimleu Silvaniei, precum și un centru de cursuri online.

Rețeaua îi ajută pe copii să stăpânească fundamentele competențelor digitale, predând programarea într-o manieră prietenoasă și orientată spre cei mici, lucru care le sporește interesul pentru tehnologie. Cursurile rețelei folosesc o diversitate de instrumente, jocuri și medii, care îi ajută să învețe cu mult interes. Printre acestea se numără Minecraft, Dash & Dot, Sphero, Scratch, Tynker, Hopscotch, Micro:bit, Roblox, KODU și HTML, CSS și Python – pentru adolescenți.

MindHub a deschis jumătate din școlile sale în ultimul an, propunându-și drept obiectiv dublarea numărului de cursanți, în 2021, dar și a numărului de traineri din academii, ajungând la peste 60 de mentori. Până în prezent, aproximativ 1.000 de copii și tineri au urmat cursurile sale de programare.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.