Conferințele dedicate dezvoltării personale prin lectură revin la Constanța

0

Joi, 24 Octombrie 2019, Conferinţele BookLand Evolution (ediția a 6a, val toamnă-iarnă) revin la Constanța, la Universitatea OVIDIUS, între orele 10:00-14:00. Șapte speakeri dialoghează cu tinerii doritori să se lase inspirați de poveștile și sfaturile acestora.

Sute de liceeni și studenți sunt așteptați joi, 24 Oct’19, în Constanţa, la Universitatea OVIDIUS – sala Umberto Eco (Aleea Universității nr. 1), în intervalul orar 10:00-14:00 pentru a-i asculta și a interacționa cu profesioniști consacrați, veniți să-i încurajeze și motiveze prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, accentuând importanţa dezvoltării personale prin studiu și practică.

Speakerii Conferințelor BookLand Evolution, care le oferă această oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere, sunt: Magda Bei – Lider transformațional, CEO Graphtec, Adrian Siea – Ofițer marină, Blogger, Fondator „Constanța City Walking Guide”, Andreea Vîlceanu – Director Departament Resurse Umane Nuclearelectrica, Mihai Trăistariu – Cântăreț, Compozitor, Antreprenor, Răzvan Iancu – Coordonator program „Copii cu Viitor”, Valentin Coman – Jurnalist și Liliana Sumănaru – Profesor învățământul şcolar&preşcolar.

Și pentru că anul acesta programul Conferințelor include și un moment artistic, la Constanța, în parteneriat cu Școala de Canto „eMenTi STAR ACADEMY”, pe scena universității va urca tânăra Luana Florea, care a participat și la competițiile „Românii au talent”, „Next Star” și nu numai.

În 6 ani Conferințele BookLand Evolution s-au întâlnit cu peste 100,000 tineri din 23 oraşe care au avut șansa de a fi îndrumați prin sfaturile celor peste 2,000 speakeri. Iar în cadrul celor 7 ediții ale Taberelor Coolturale BookLand, sub deviza “Cel mai inteligent mod de a te distra!” peste 1,200 tineri au fost încurajați, printr-un mix echilibrat de activități educaționale și distractive, să fie creativi, să găsească soluții la diverse provocări, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să descopere puterea gândirii pozitive.

Intrarea este LIBERĂ!

https://book-land.ro/constanta/

www.book-land.ro/conferinte , www.facebook.com/BookLandConferintesiTabere/ , https://www.youtube.com/c/BookLandConferintesiTabere

Sponsori: Nuclearelectrica, Wipro, Deutsche Leasing, Asevi, Caroli Foods, Mediapost Hit Mail, Touch Antibacterial, Sana, Qplaster, Stand for Development, STILL Material Handling, Metron Group, IntegralEdu, Di Bas, Kiwi Finance, Genco 93, Ipso Agricultura, Ivatherm, Lugera – The People Republic, Lampart, Dagmar, Licurici Impex, Antalis, Gradinariu, Kirchhoff Automotive, Paflora, Tractor Proiect Comert, Maleo, Loncolor, Stabilus, Murnic TRPC, RAP Development, Synergy Group, Filip Spedition, Nedeias, Alpha Pompe, R-Proserv, Optiserv, All Cio, VLG RO, Perfect Care Distribution, Soft Media CTS, Orild Com, Octagram Creative, Voestalpine, Midanif, IFMA, Sartorom, Advertising & Design Partner, Sagrod, Ulma Packaging, CET-Central European Translations, Asociatia EDUC, Terra Dinamic, Romania Travel Plus, Heckler Romania, Amitech Impex, Hora, Prosalv, Plastinvest, Snijana, Phoenix Contact, Grup Petrol Marin, Alcam International, Techno Dopo Total, International Alexander, Heidi Chocolate, Cumpana

Parteneri: Magic FM, Rock FM, Agerpres, Romania Libera, Rol.ro, Ziare.com, Revista Cariere, Eva.ro, Intuitext, Didactic, SuntParinte, ExamenulTau, IQool, Suplimentul de Cultura, Ceasca de Cultura, Centrul de Parenting, Sfatul Parintilor, Kreatoria.ro, BlitzTV, ANOSR, EESTEC, Universitatea „Ovidius” Constanta

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.