Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

MagicSchool, scoala online pentru copiii cu cancer

1

Profesorul Marcel Bartic este profesorul magic care în neastâmpărul generozității sale a avut ideea să înființeze Magic School – unde să strângă laolaltă cât mai mullți profesori ”cărora chiar le pasă” și care doresc să dăruiască din timpul lor liber pentru ore de pregătire cu copiii grav bolnavi sau din medii defavorizate.

A lansat ideea pe Facebook și în decurs de câteva ore deja curgeau comentariile profesorilor dornici să se implice.
Apoi a început să dea sfară-n țară să găsească beneficiari cât mai mulți. Așa a ajuns (și) la noi. ”Măi copii, noi ne-am strâns niște mulți oameni care vrem să ajutăm. Și ne-am gândit la voi să ne îndrumați către acei copii care au nevoie de noi”.

O lună mai târziu, cât a durat organizarea și crearea de conturi pe platformă, Marcel Bartic împreună cu 54 de profesori se înscriau în MagicHELP. Practic, ne-am trezit cu o MagicSCHOOL în MagicHELP. De atunci, zeci de copii cu diagnostice oncologice sau nevoi speciale, împreună cu frații și surorile lor, beneficiază de ore de pregătire cu profesori de română, matematică, istorie, geografie, germană, engleză, franceză, filosofie, biologie, chimie, logică, sociologie, argumentare și comunicare.

”Proiectul Magic School este expresia dorinței unui grup de profesori de a da ceva înapoi comunității din care fac parte. O comunitate de oameni care au vrut să arate că, într-o perioadă în care teama sau egoismul ne domină instinctele, există profesori cărora chiar le pasă. Magic School este probabil cel mai frumos proiect în care am fost implicat vreodată. Am alături profesori din toată țara. Zeci de profesori s-au oferit să dăruiască din timpul lor ore de pregătire cu copiii din medii vulnerabile sau cu o condiție medicală deosebită. Toți colegii mei cu care am vorbit mi-au spus că este o experiență de excepție. Am reușit să aduc împreună profesori tineri și profesori seniori, din școli de stat și din școli private. din mediul rural și din marile orașe. O solidaritate fără precedent în școala românească, al cărei unic scop e acela de a dărui” – Marcel Bartic

Dacă cunoști un super părinte sau vrei să ajuți, te așteptăm alături de noi: https://www.magichelp.ro/super-parinti/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Un comentariu

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.