LSRS continuă promovarea SMART Diaspora ca Strategie Națională de Atragere în România a Tinerilor din Străinătate

0

Lansată la Gala Studenților Români din Străinătate din 8 ianuarie 2013, Strategia Multidimensională de Atragere în România a Tinerilor din Diaspora (SMART Diaspora) a fost transmisă către Guvernul României și ministerele cu rol în aplicarea sa, către Senat, Camera Deputaților și Administrația Prezidențială.

Reprezentanții Ligii Studenților Români din Străinătate (LSRS) au avut întrevederi la Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Economiei (cu reprezentanți ai Ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism) și Ministerul Afacerilor Externe (cu Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni). În cadrul acestora, au fost stabilite câteva direcții de colaborare în vederea implementării recomandărilor propuse în acest document strategic.lsrs

Concept. SMART Diaspora este un document de politici publice care propune, printr-o serie de măsuri practice, valorificarea potențialului strategic al tinerilor înalt calificați de peste hotare și facilitarea contribuției lor la dezvoltarea economică și socială a României. SMART Diaspora are drept obiectiv principal ca România să devină o destinație de carieră atractivă pentru studenții și absolvenții universităților din întreaga lume. Documentul conține modele de bune practici ale altor state privind atragerea capitalului uman valoros de peste hotare.

Rezultatele de până acum. Reprezentanții LSRS au avut întrevederi cu dl. Cristian Cosmin, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, cu dl. Mihnea Costoiu, Ministru delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, cu dl. Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale. De asemenea, delegația LSRS a avut întrevederi cu reprezentanți ai dnei Maria Grapini, Ministrul delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism, și cu Dl. Cristian David, Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. Nu în ultimul rând, echipa LSRS a purtat discuții cu președintele și cu directorul executiv ai Institutului Aspen, domnii Mircea Geoană și Andrei Țărnea.

Perspective. În cadrul discuțiilor de până acum, LSRS a inițiat colaborări cu instituțiile citate pentru câteva proiecte menționate și în documentul strategic: eveniment de cariere dedicat tinerilor cu studii peste hotare; stagii de practică în instituții publice; platformă virtuală de promovare a oportunităților profesionale pentru tineri cu studii la universități din întreaga lume; conferință LSRS – Institutul Aspen, dedicată unei teme centrale din SMART Diaspora.

SMART Diaspora în străinătate. Concomitent cu demersurile din țară, LSRS a inițiat promovarea proiectului SMART Diaspora și peste hotare. Filiale LSRS din toată lumea pregătesc proiecte concrete și fac demersuri de informare a misiunilor diplomatice românești în vederea stabilirii unor căi practice de colaborare pe dimensiunea externă din SMART Diaspora. Un bun exemplu este LSRS Danemarca. În luna aprilie, această filială va derula, cu susținerea Ambasadei României în Danemarca, proiectul „BraiNetwork 2.0 – Become responsibly active in international networking”. Proiectul își propune să faciliteze interacțiunea dintre studenții și absolvenții români din Danemarca și reprezentanții companiilor de pe piața daneză care sunt active – sau doresc să devină active – pe piața din România.

Implicare. LSRS lansează un apel deschis către toți factorii co-interesați – publici, privați și neguvernamentali – de a susține implementarea SMART Diaspora, de a se implica activ în acest demers și de a contribui la punerea în practică a recomandărilor prezentate în acest document de politici publice.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează