În urma Primei Gale UNICEF din Constanța primul centru multifuncțional va fi organizat în această toamnă

0

UNICEF și DP World Constanța: în urma Primei Gale UNICEF din Constanța primul centru multifuncțional va fi organizat în această toamnă

Reprezentanţa UNICEF în România, în parteneriat cu DP World Constanța, a organizat vineri, 15 iulie 2011, Prima Gală din Constanța în beneficiul copiilor. În urma evenimentului, au fost strânse fondurile necesare pentru realizarea primului centru multifuncţional din Constanţa. Datorită generozității sponsorului principal, DP World Constanța, toți cei 17.500 de euro strânși în urma evenimentului vor sprijini proiectul, permițând astfel înființarea centrului în această toamnă. Aici, copiii, în special cei vulnerabili, vor beneficia de servicii de educaţie, asistenţă medicală şi socială, iar părinţii lor de consiliere parentală.

Generozitatea sponsorului principal și al partenerului nostru DP World Constanța, dar și a partenerilor tradiționali și a noilor prieteni UNICEF, ne permit ca, în această toamnă, să organizăm primul centru multifuncțional din Constanța. Le mulțumim tuturor pentru generozitate și avem convingerea că, împreună, le putem oferi copiilor șansa la un start bun în viață”, a declarat dl.Edmond McLoughney, Reprezentantul UNICEF in România.

 

Ne bucurăm că putem susține înființarea primului centru multifuncțional din Constanța, oferind astfel șansa și copiilor de aici de a beneficia de educația timpurie care să le permită să se dezvolte armonios și să reușească în viață”, a declarat Raluca Daraban, Director Comercial DP World Constanța.

Evenimentul a reunit vedete, personalităţi publice, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri din Constanţa. Binecunoscuta vedetă TV Andreea Raicu a fost gazda evenimentului. Mihaela Călin, prezentatoarea Observatorului matinal de la Antena 1, a prezentat Licitația de păpuși, tradițională în cadrul evenimentelor organizate de UNICEF România în ultimii ani. Mihaela Călin a reușit să convingă invitații că fiecare donație reprezintă o investiție în viitorul copiilor. Astfel, licitația celor 10 păpuși s-a bucurat de mult succes. Reprezentanții firmei Tomini Trading au oferit cea mai mare sumă pentru o păpușă licitată: 1.950 Ron pentru Elemi. Gazda evenimentului, Andreea Raicu, a achiziționat o păpușă realizată de copii de la Școala Speciala nr. 1 din București.

De asemenea, invitații s-au bucurat de un concert extraordinar Horia Brenciu Orchestra și de o tombolă cu premii  speciale: un tricou care poartă semnătura lui Gheorghe Hagi, Ambasadorul Bunăvoinței pentru UNICEF România, un set Burberry, o eșarfă creată de Lena Criveanu, un tablou realizat în cadrul programul de reintegrare socială al  Penitenciarului Spital Poarta Albă din Constanța.

 

Partenerii tradiționali ai UNICEF – Carrefour, Tomini Trading, APM Terminals, dar și parteneri noi precum Silk Root Shipping, Kapital Leading Transport, Rosal, Comvex, Romar Shipping și Zimrom au susținut inițiativa UNICEF de a înființa primul centru multifuncțional din Constanța.

Partenerii media ai Primei Gale UNICEF din Constanța au fost: TV Neptun, Antena 1 Constanța, Adevărul, Biz, Kudika, Wall-Street, Forbes, Tango, Radio Constanța, Magic FM; Radio Vacanța, Radio Mamaia, Sky Radio,  Business Woman, Constănțeanul, Observator de Constanța, PR Wave, Ziua de Constanța, Jurnal de Constanța.

Evenimentul a avut loc la Marina Regia Residence, într-o ambianță deosebită pe malul mării.

Despre UNICEF România

UNICEF este prezent în România şi în alte 150 de ţări pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă.

 

În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Despre DP World

DP World Constanța, subsidiara română a multinaționalei DP World – unul dintre cei mai mari operatori de containere din lume, și-a început activitatea în portul Constanța în anul 2004, crescând pe parcursul anilor exponenţial volumele manipulate, depăşind un milion TEU (twenty-foot equivalent container units) în 2007 şi 2008.

De la demararea operaţiunilor în România, DP World Constanța a devenit principalul hub în Marea Neagră.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează