In cautarea chihlimbarului de Lituania

0

În perioada 24 – 30 septembrie 2010, un grup de 2 eleve (Oana Bențe și Cristina Bărbuș) și 2 profesori (Elena Iercoșan și Teodor Marton) de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Baia Mare au participat la reuniunea de proiect din Lituania, Palanga, din cadrul Proiectului Comenius Învățare pe tot parcursul vieții “Trecut conflictual – Viitor comun : Un ghid practic de supravieţuire pentru tinerii cetăţeni europeni”, cu tema „Războiul rece”.

Am pornit din România în seara zilei de 23 septembrie urmând drumul Budapestei, Vienei și capitalei Lituaniei cu numele de Vilnius, ca mai apoi să traversăm pe diagonală ţara baltică, lucru ce ne-a luat aproximativ 4 ore, şi să ajungem la destinaţia finală, oraşul Palanga, abia a doua zi, 24 septembrie, în jurul orelor 18.

Deşi călătoria istovitoare de 20 de ore ne îmbia tot mai mult la odihnă, am decis să vizitam malul mării în seara aceea. Şi nu am regretat deloc. Peisajul îţi tăia respiraţia: briza sărată a mării mângâia nisipul alb și extrem de fin, iar imensul apei și cerul se topeau la orizont sub razele unui superb soare de chihlimbar în asfințit, presarat cu nori. Mai mult siliți de anunțarea nopții, am părăsit plaja şi ne-am îndreptat spre familiile gazdă unde am savurat o cină tradiţonală, făcând în acelaşi timp cunoştinţă cu ospitalitatea lituaniană.

În prima zi a şederii noastre în Lituania, am facut cunoştiinţă cu ceilalţi elevi străini, două grupuri, formate din 3 spanioli, respectiv 4 turci şi, bineînţeles, cu elevii lituanieni care au avut bunăvoinţa de a ne primi atât în casele lor, cât şi în grupul lor de prieteni; cu toţii ne-am împrietenit imediat.

Făcând un total, 3 zile au fost dedicate excursiilor, fiecare dintre ele începând în zori şi luând sfarşit seara, când osteniţi ne întorceam în noile noastre cămine. Pe parcursul acestor zile am vizitat Klaipeda, al treilea oraş ca mărime din Lituania, Delfinariul, Muzelul Maritim, Dealul Crucilor, forturi militare şi memoriale, care păstrează vie conștiința națională a lituanienilor și prezintă documente autentice – mărturii ale unor ani grei de asuprire sovietică și suprimare a naționalizmului, locuri în care am participat la activităţi creative şi de unde am cerut disperaţi eliberarea.

În Klaipeda am facut cunoştinţă cu un hornar „sus-pus”, despre care povestea spune că dacă te întâlneai dimineaţa cu el şi îi atingeai un nasture de la haină, aveai noroc toată ziua. Cum era deja dimineaţă, dar nu aveam acces la hornar în niciun fel, lituanienii au fost inventivi şi au pus nişte năsturei pe aceeaşi clădire cu hornarul, mai precis sub el, pe care să-i putem atinge şi noi pentru a „fura” puţin din norocul hornarului. Încărcați așadar cu energii pozitive, ne-am încercat apoi norocul măsurându-ne amprenta piciorului cu cea lăsată de stăpânul străvechi al așezării, pe care lituanienii nu au apucat să-l cunoască. Oare n-ar putea fi printre noi?

Însă locul cel mai impresionant pentru toți participanții la reuniune a fost imensa aşezare cu cruci de diferite mărimi şi modele, cu inscripţii în toate limbile, aglomerate, ce formau „Dealul Crucilor”. În imediata apropiere a acestuia am vizitat o mânăstire franciscană, întemeiată cu doar 10 ani în urmă, unde am întâlnit un călugar care ne-a relatat legenda dealului. Se spune ca prima cruce a fost pusă în secolul al IX-lea, când un om cerea disperat ajutorul lui Dumnezeu pentru a-i salva familia bolnavă. Atunci Dumnezeu, îndurându-se, i se arătă în vis spunându-i să pună o cruce pe acel deal, pe care să scrie rugaciunea sa către El. Credinciosul facuse întocmai, mesajul lui fiind: „Doamne, ocroteşte-mi familia!”. În zilele ce au urmat, familia i s-a vindecat, astfel răspândindu-se zvonul în toată lumea. Și astăzi sute de oameni vizitează zilnic Dealul Crucilor lăsând în urma lor o cruce şi un mesaj către Dumnezeu, făcând astfel ca numărul acestora să ajungă la peste un miliard.

Nu am rezistat tentației de a-l întreba pe călugărul franciscan asupra semnificaţiei celor 3 noduri de pe cordonul din jurul hainelor monahale franciscane. Am primit explicația cum că acestea reprezintă  cele 3 jurăminte depuse în faţa lui Dumnezeu: abstinenţă, săracie şi supunere. Incontestabil, la prima vedere. Dar când vezi grandoarea și modernismul noii așezări călugărești, te întrebi dacă nu și-au revizuit cumva jurământul depus.

Ultima excrsie am făcut-o la dunele de nisip de pe Istmul Curonian, unde am rămas surprinşi de asprimea locului, o vreme nemiloasă cu ploaie torențială și vânt biciuitor, precum și de obiceiurile locului, şi anume de faptul că localnicii îşi vopsesc ramele geamurilor în albastru pentru a-i deruta pe țânțari, a-i face să „creadă” că ceea ce se vede e apa mării și astfel se vor „speria” și nu vor mai intra în casă….. Până și pentru activitatea lor de bază, pescuitul, lituanienii de pe istm folosesc bărci cu fundul plat, adică complet plat, nu bombat sau rotunjit cu care suntem atât de obişnuiţi.

Dar cum nu am mers în Lituania ca să ne distrăm doar, după desfătarea simțurilor din excursii, am vizitat şcoala lituaniană, pe care am remarcat-o ca fiind un pic diferită de cea românească. Fiecare profesor avea propria sală de clasă, iar elevii erau cei care se plimbau pauză de pauză spre clasa ce corespunde orarului lor. Aceştia au posibilitatea de a alege, pe lângă materiile de bază, alte opţionale din suita următoare: dans, muzică, actorie, pictură, arte, sport, curs de gătit, cusut sau tâmplărie. O sală imensă de spectacole în incinta liceului, de care se folosește întregul municipiu, cantină, sală de sport cu balcoane interioare pentru public reprezintă ultimele dotări ale liceului. Până şi „enervantul” clopoţel a fost înlocuit de muzică, ce răsună în boxe, aleasă dupa bunul plac al elevilor.

Ne-am ocupat şi de lucruri seriose, firește. Fiecare ţară a prezentat proiecte concepute pe tema Războiului Rece, am conceput colaje în echipe multi-naționale şi am făcut schimb de idei, la sfârşit acumulând noi cunoştiinţe despre istoria semenilor noştri.

Ultima zi în Lituania am petrecut-o vizitând capitala ţării, Vilnius, urmând să luam drumul întoarcerii spre România în data de 1 octombrie. Am fost cutremurați de grozăviile regimului comunist, perpetuate în subsolurile KGB-ului din Vilnius, clădire transformată într-un Muzeu al victimelor genocidului, dar am fost și încântați de frumusețea, eleganța și vechimea multor din clădirile vechiului centru al capitalei – Catedrala metropolitană, Biserica Sf. Ana în stil gotic și Castelul Gediminas.

Plecarea a fost grea dat fiind că ne-am ataşat de familiile gazdă şi de noii prieteni, dar totuşi drumul spre casă a fost mai scurt ca niciodată. Ce am învaţat din această experienţă? Chiar dacă sunt multe diferenţe care ne individualizează, cu toţii, elevi şi profesori participanţi, suntem relativ la fel, având în comun limba engleză, un trecut apăsător (fie el comunist sau nu) şi … facebook-ul (cu ajutorul căruia încă ţinem legătura).

Oana Maria Benţe
Clasa a XII-a B
Colegiul Național Mihai Eminescu, Baia Mare

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează