În an centenar, TEDxConstanța 2018 te provoacă să devii ceea ce lași în urmă!

0

Succesul ediției de anul trecut a determinat organizatorii să revină!

TEDxConstanța, conferința care aduce la malul mării idei ce merită împărtășite, va avea loc sâmbătă, 27 octombrie. Oameni remarcabili, din toate colțurile gândirii – la un loc pentru o zi de networking și dialog pe tema We Are Legacy! – Suntem ceea ce lăsăm în urmă.

Evenimentul va avea loc la Zenith Conference & Spa Hotel, în stațiunea Mamaia, și va aduce în prim-plan personalități marcante care vor răspunde întrebării: Cum rezumăm cine am fost, cine suntem și ce rămâne după noi?

În ediția din 2018, organizatorii TEDxConstanța provoacă modelul tradițional de gândire – nu mai privim moștenirea ca pe un cadou, ci drept un împrumut de la generațiile viitoare. Un împrumut pe care îl transformăm împreună și care devine vectorul progresului și al inițiativei personale.

Vorbitorii ediției de anul acesta vin din domenii diverse, precum mass-media, educație, inovație socială, patrimoniu, etc. Un alt element care adaugă valoare și subliniază atât esența cât și complexitatea evenimentului este zona expozițională TEDxLab. Aici, participanții vor putea interacționa direct cu tehnologii inovatoare, roboți, gadget-uri și invenții care întrerup și schimbă realitățile cu care suntem obișnuiți și confortabili. Pentru a adăuga plus-valoare, echipa de organizare propune, de asemenea, o serie de momente care să surprindă și să îmbogățească experiența participanților.

Suntem deja la a treia ediție. Încet-încet, pas cu pas, căutăm să construim o comunitate demnă și, așa cum ne pricepem fiecare, facem tot ceea ce ține de noi ca să punem Constanța pe harta orașelor valoroase.

Dacă anul trecut, în ediția Life: How To priveam viața ca ansamblu de momente, anul acesta schimbăm puțin paradigma și o privim ca un tot. Ca un fel de rezultat. We Are Legacy punctează, în principal, responsabilitatea noastră, a fiecăruia, de a adăuga ceva la ceea ce primim. Nu doar ducem mai departe o moștenire, ci o amprentăm cu ce avem noi mai bun și o oferim celor ce vin după noi.

Pe scenă se vor analiza subiecte legate de diversitate culturală, educație, mass-media, sau, în aceeași măsură, arhitectură, patrimoniu cultural, construit sau imaterial. Orice ține de moștenirea pe care o primim, o transformăm și o ducem mai departe.

Echipa de voluntari din acest eveniment marca TEDx îți promite o zi în care ai acces la altfel de informații, o zi în care te întâlnești cu oameni asemenea ție, o zi care va face o diferență” a declarat Cornel Marcu, deținătorul licenței de organizare a evenimentului TEDx în Constanța.

Anul acesta consolidăm viziunea și liniile directoare ale ediției trecute TEDxConstanța. Ne asumăm în continuare că suntem un vector al schimbării și al implicării active în comunitatea locală prin aceea că răspândim ideile care fac diferența. Cu atât mai mult anul acesta, unul bogat în semnificații.

Prin conceptul TEDxConstanța 2018, We Are Legacy, cristalizăm evenimentele curente, respectiv Centenarul și Anul European al Patrimoniului Cultural. Tema pe care o propunem este în conformitate directă cu contextul global și conturează cadrul discuțiilor profunde și inspirate, ridicând, totodată standardele de performanță și provocând generarea de idei și mai îndrăznețe.

Astfel, dragi participanți, parteneri, speakeri și voluntari, vă așteptăm pe 27 octombrie 2018, pentru o zi de dialog și interacțiune, în care să facilităm împărtășirea de pasiuni și experiențe, în stil TEDxConstanța” a adăugat Raluca Elena Dincă – Ioniță, co-organizator al evenimentului.

Ești pe scaunul tău, la TEDxConstanța. Lumea este într-o continuă mișcare, dar timpul stă pe loc. În fața ta, pe scenă, stau oamenii de pe Cercul Rosu.

Jocuri de cuvinte, anecdote care stârnesc zâmbete și stare de bine, provocări, palme transpirate, genunchi moi, un sentiment de amețeală, oameni deosebiți și povești frumoase. Inovație, mișcări sociale, pasiune, multă muncă și lecții învățate.

Discursuri despre ce lăsăm în urmă. Idei care te pun pe gânduri. Faci legături, te provoci, îți pui întrebări și îți imaginezi ce urmează după tine. Sunt copii care, poate, depind de tine și care, poate, se uită curioși, cu ochi mari. Ai colegi mai tineri care poate îți caută validarea. Treci zilnic pe lângă oameni care, într-un fel, te iau drept reper. Încet-încet, observi efectul de undă pe care-l creezi, înțelegi cum suntem toți interconectați și cum creionăm realitatea de mâine.

Împrumutăm viitorul de la generațiile următoare. Asta facem. Iar, în acest demers, suntem ceea ce lăsăm în urmă.

Cu alte cuvinte, We Are Legacy, sau cea de-a treia ediție TEDxConstanța, la malul Mării Negre.

—-
Biletele se pot achiziționa de pe site-ul evenimentului, respectiv la adresa:
https://tedxconstanta.ro/pages/cumpara-bilete/.

Pentru mai multe informații despre eveniment, de la cum puteți deveni voluntari, la cum puteți susține evenimentul, vă rugăm accesați www.tedxconstanta.ro.

Conferința TED oferă șabloanele generale pentru programul TEDx, dar evenimentele individuale, precum și TEDxConstanța sunt organizate independent.

www.tedxconstanta.ro

Despre TEDx

Un eveniment TEDx este o întâlnire locală unde se alternează discursuri live și clipuri înregistrate la conferințele TED.

Evenimentele TEDx sunt planificate și coordonate independent, pe conceptul de la comunitate la comunitate. Fiecare eveniment este dezvoltat independent, fiind unic la nivel de conținut și design, dar totodată, cu caracteristici comune.

Un eveniment TEDx este organizat de voluntari din comunitatea locala și, ca orice alt eveniment TED, nu conține nicio urmă de agendă comercială, religioasă sau politică. Scopul evenimentului este să reprezinte o scânteie pentru conversații, conectare și comunitate.

Toate evenimentele TEDx prezintă probleme variate și o diversitate de voci din mai multe discipline. Până la urmă, unde este distracția fără puțină diversitate?

Mai multe detalii despre TEDx aici.

Despre TED

TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul.

TED în sine se distinge de alte conferințe. Este vorba despre discursuri de 18 minute, sau mai puțin, ce abordează cu pasiune unele dintre cele mai inovative idei de pe planetă. Vorbitorii TED și TEDx abordează cele mai dure întrebări ale umanității, încercând să răspundă cu inovație, spirit întreprinzător și optimism.

TED este o suită de discursuri scurte, pregătite cu atenție, demonstrații și performanțe ce concentrează o idee și o gamă largă de subiecte pentru a promova învățarea, inspirația și curiozitatea spre a provoca o serie de conversații care contează cu adevărat.

TED este o serie de conferințe globale inițiată în Statele Unite în 1984, organizate pentru a răspândi ideile ce merită promovate.

Mai multe despre misiunea TED aici.

Urmăriți TED pe Twitter la twitter.com/TEDTalks, sau pe Facebook la facebook.com/TED.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează