Generația tânără de dezvoltatori de jocuri a participat la competiția IT&Creativity: Gamecelerator 3.0

0

• 10 echipe de liceeni bucureșteni au prezentat jocurile video pe care le-au dezvoltat în cadrul finalei competiției IT&Creativity: Gamecelerator 3.0

București 07 iunie, Tinerii dezvoltatori de jocuri video au participat sâmbată, 4 iunie, la finala competiției IT&Creativity: Gamecelerator 3.0. Cele 10 echipe finaliste, formate din elevi de la liceele din București, au prezentat jocurile video dezvoltate cu mai multe niveluri de gameplay. Printre jocurile dezvoltate de elevi s-au putut regăsi un joc 2D de tip fighter, un joc tip Platformer 2D, dar și jocuri simple pentru telefoanele mobile.

Competiția IT&Creativity: Gamecelerator 3.0, implementată de JA România în parteneriat cu Ubisoft, are ca scop dezvoltarea abilităților tehnice și de game design, cât și a spiritului antreprenorial și a creativității liceenilor interesați de tehnologie și jocuri video. Desfășurată doar în București, competiția a atras numeroase echipe de elevi din care 20 de echipe au avut oportunitatea să fie mentorate de dezvoltatorii Ubisoft și au aflat ce oportunități de carieră oferă industria jocurilor video. Pe parcursul competiției elevii au învățat cum își pot transforma pasiunea pentru jocuri într-un business profitabil.

Generatia tanara de dezvoltatori de jocuri

Echipa Animus formată din 3 elevi de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București a fost desemnată câștigătoare după ce a propus jocul Fallen Hero, o aplicație simplă, dar captivantă pentru Android. Cu un gameplay rapid și un storyline apocaliptic, userii pot controla o picatură de apa, personajul principal, ce are de parcurs mai multe platforme pentru a proteja pământul de picăturile de lavă, personajele negative. Dinamica jocului este construită astfel încât fiecare block atins de personaj cade. Jocul Fallen Hero a impresionat prin dinamica simplă și prin faptul că poate fi jucat cu o singură mână.

“Gamacelerator a fost unul dintre cele mai distractive proiecte la care am participat. În același timp, am avut multe de învățat atât de la mentorul nostru, cât și de la cei din juriu și de la concurenți. Mi-am îmbunătățit cu siguranță capacitatea de a lucra în echipă, să nu mai spun de rezolvarea problemelor neprevăzute în cel mai scrut timp posibil și adaptarea la noi schimbări. Am apreciat faptul că am avut șansa de a învăța jucându-ne.”, a declarat Irina Bercu din partea echipei câștigătoare Animus.

Juriul format din dezvoltatorii de jocuri din cadrul Ubisoft a notat originalitatea ideilor, mecanica jocurilor, evoluția acestora de la idee la produs și prezentările susținute de echipe în fața publicului.

“Gamecelerator este un proiect cu intenții și rezultate foarte bune, care de la an la an devine din ce în ce mai relevant. Este foarte important să le arați elevilor că pot face și lucruri practice, nu doar teorie. La asta se adaugă și experiența acumulată pe zona de comunicare, lucru în echipă, folosirea diverselor tipuri de software specifice industriei (de la Android Studio și Unity la Trello). În plus, au adăugat la portofoliul un proiect creat in condiții foarte similare cu cele din industria de jocuri video în care poate se vor angaja în viitor.”, a declarat Filip-Chiriță Rareș-Cristian (Junior Game Designer, Ubisoft si mentor al echipei Animus).

IT&Creativity: Gamecelerator 3.0 este un proiect educațional dedicat liceenilor pasionați de informatică și game development, ce are rolul de a pregăti elevii pentru o viitoare carieră în domeniul IT, încă din timpul liceului, prin dezvoltarea competențelor tehnice și a celor antreprenoriale, în contexte learning by doing. Membrii echipei câștigătoare au primit un stagiu de internship în cadrul companiei Ubisoft.


Persoană de contact

Dorin Călin
Senior Project Manager, JA România
Email: dorin.calin@jaromania.org; Telefon: 0730 330 883

Notă pentru editori
Despre JA România
JA România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație economică, antreprenorială și financiară, de etică și responsabilitate socială, de sănătate și viață activă. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate gratuit de peste 280.000 de elevi din 1.600 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice și datorită susținerii financiare din partea comunității de afaceri.

Despre Ubisoft România
Ubisoft este unul dintre liderii în entertainment, cu un portofoliu bogat de branduri cunoscute la nivel mondial. Misiunea echipelor care lucrează la studiourile Ubisoft din întreaga lume este să livreze experiențe de gaming originale și memorabile pentru toate platformele.
Ubisoft București este un pilon important al industriei de gaming din Romania, fiind una dintre primele companii de acest gen, încă din 1992. Având în spate o istorie puternica de titluri de succes ca Silent Hunter, Blazing Angels sau H.A.W.X., studioul a migrat către co-development și și-a lăsat amprenta pe block bustere ca Just Dance, Assassin’s Creed, Ghost Recon și Watch Dogs.

Despre autor

avatar

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit, avand ca misiune dezvoltarea in Romania a programelor internationale JA de educatie antreprenoriala, economica, financiara, orientare profesionala, sanatate si viata activa si dezvoltarea abilitatilor pentru viata. 39 de tari din Europa si 123 de tari din toata lumea urmeaza programele JA. In Romania, acestea sunt urmate anual de peste 200.000 de elevi din 1.400 de scoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si cu sustinerea financiara a comunitatii de afaceri. Mai multe informatii pe www.jaromania.org.

Comentează