EY susține Școala de Vară de afaceri FABIZ: studii de caz care îi pregătesc pe studenți pentru piața reală

0

EY susține cea de-a doua ediție a școlii de vară organizată de Facultatea de Administrare a Afacerilor, desfășurată între 26 august și 4 septembrie la Mamaia și în cadrul căreia vor participa 40 de studenți.

Profesorii care vor preda în cadrul școlii de vară vin de la universități de renume, precum Sapienza (Roma), Erasmus (Roterdam) sau Oxford. Alături de aceștia, specialiștii EY vor propune discuții și studii de caz din mediul de afaceri, în contextul digitalizării.Temele de anul acesta sunt Provocările globalizării, Revoluția Digitală și Managementul schimbării.

Andreea Mihnea, Director HR, alături de Mircea Giurcan, Senior Manager în departamentul de Consultanță vor susține un workshop cu exerciții practice pe tema:Why is the best digital strategy a human one?”. Prima parte a zilei va fi acoperită de Andreea Mihnea, Director HR, cu o introducere în zona de evoluție a pieței muncii, analizată atât din perspectiva angajatorului, cât și din cea a angajatului în era digitizării și a digitalizării. În a doua parte, Mircea Giurcan, Senior Manager în departamentul de Consultanță, va propune un exercițiu practic, urmat de un studiu de caz, pe tema programelor de loializare în afacerile de tip B2C.

Totodată, EY va oferi, în cadrul școlii, un internship plătit în cadrul departamentului de Robotics Process Automation, urmat de certificarea aferentă, precum și premii constând în brunch-uri cu specialiști EY, cu scopul de a asigura un cadru informal pentru sesiuni de networking.

Susținerea Școlii de afaceri a FABIZ este în linie cu intenția noastră de a contribui la o direcție congruentă între mediul academic și mediul de business. Acolo vom veni cu perspectiva pragmatică a interacțiunii EY cu piața și cu dorința de a învăța, la rândul nostru, de la profesorii de elită care vor preda discipline relevante pentru viitorul studenților. Participarea la Școala de Vară de afaceri FABIZ este parte din parteneriatul încheiat anul acesta cu Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limbi străine”, a spus Andreea Mihnea, Director HR EY România.

Parteneriatul extins dintre EY și FABIZ include, de asemenea, o arie complexă de cursuri susținute de către specialiștii EY care au rolul de a-i pregăti pe studenți pentru piața muncii, pentru provocările cu care se pot confrunta în mediul de afaceri actual. De la cursuri de management consulting, la studii de caz în domenii precum analiză financiară sau raportare financiară, EY se implică activ, alături de echipa de profesori, în schimbarea curriculei și în adaptarea domeniilor studiate la mediul actual. De asemenea, EY contribuie la îmbunătățirea calității actului de studiu prin susținerea amenajării de spații propice învățării în cadrul ASE.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 250.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 31,4 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2017. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an în luna iunie la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează