Colegiul Național de Comerț al ASEM din municipiul Chișinău, Republica Moldova s-a înfrățit cu Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din municipiul Galați, România

0

În urma demersului întreprins de Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din orașul Florești, Republica Moldova s-a încheiat de curând acordul de colaborare și înfrățire între Colegiul Național de Comerț al ASEM din municipiul Chișinău, Republica Moldova şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din municipiul Galați, România, Uniunea Europeană.

Unul dintre scopurile acestei inițiative este acela de a realiza proiecte educaționale în comun care sunt rezultatele firești ale schimbărilor intervenite în viața instituțiilor de învățământ care s-au transformat treptat din organizații rigide în organizații flexibile, care au drept scop produsul final – tânărul pregătit din toate punctele de vedere pentru integrarea profesională, iar implementarea proiectelor a contribuit și contribuie atât la dezvoltarea instituției, cât și la promovarea imaginii acesteia la nivel național.

Totodată un alt obiectiv din acestă cooperare este dezvoltarea de parteneriate cu subiecții sociali interesați pentru organizarea acțiunilor în comun, prin diseminarea experienței de înaltă calitate și relevanță, referențială domeniilor de activitate sinergice.

Acordul de colaborare vizează schimbul de experiență, activități în comun, inclusiv parteneriate pentru accesarea fondurilor financiare europene, proiectarea și organizarea diverselor acțiuni educaționale formale, non-formale și informale menite să întregească cultura națională, istoria, valorile și tradițiile românești.

Prin urmare, odată cu semnarea acordului de parteneriat, vor fi derulate proiecte și activități care vor avea un impact pozitiv asupra educației, asupra comunității și a întregii societăți.

Liliana Leontiev,

Președinta Asociației Obștești „Luceafărul Răutului” din orașul Florești, raionul Florești, Republica Moldova

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.