Codecamp_Brasov: Locul unde ideile aprind inovația

0

Codecamp își face debutul la Brașov pe 3 octombrie 2024, la Hotelul Kronwell

Din 2008, Codecamp a fost un eveniment esențial în comunitatea IT din România, reunind lideri din industrie, speakeri de top și entuziaști ai tehnologiei pentru a stimula inovația și colaborarea. 

Anul acesta, la Brasov, participanții vor putea asista la prezentări captivante, workshop-uri interactive și oportunități de networking cu profesioniști din diverse domenii IT. Evenimentul este gratuit și oferă o șansă unică de a învăța și de a interacționa cu lideri din industrie.

Participanții vor avea ocazia să învețe de la profesioniști cu experiență vastă în inginerie software, AI, securitate cibernetică și multe altele. Iată câțiva dintre speakerii care vor urca pe scenă:

  • James Coplien este un arhitect software renumit și consultant Lean/Agile cu peste 45 de ani de experiență în programare, cercetare și consultanță. Este recunoscut pentru contribuțiile sale în designul orientat pe obiecte, designul organizațional și metodologiile Agile, inclusiv pentru crearea Organizational Patterns și contribuția la cartea fundamentală „A Scrum Book: The Spirit of the Game”.

  • Michael Bolton este un tester și consultant software experimentat, cu peste 25 de ani în domeniu. Co-autor al metodei Rapid Software Testing, a predat metodologia în întreaga lume, bazându-se pe vasta sa experiență în testare, dezvoltare și management de proiecte.

  • Mihaela Ghidersa este Technical Lead și Microsoft MVP cu o pasiune profundă pentru tehnologie, care a determinat-o să facă tranziția de la programare la roluri de leadership și arhitectură. Cu experiență în diverse industrii precum sănătatea, media și e-commerce, ea îmbină expertiza tehnică cu dorința de a împărtăși cunoștințe prin sesiuni și scriere.

Lista completă de speakeri, agenda și înregistrarea la eveniment sunt disponibile pe codecamp.ro.

Participanții vor avea, de asemnea, ocazia să interacționeze cu lideri din industrie, cum ar fi Tremend, partenerul principal al evenimentului, Siemens sau 3SS.

Înainte de ziua evenimentului, Codecamp va organiza o serie de masterclass-uri, workshop-uri practice susținute de unii dintre speakeri:

  • Data, Context și Interaction (DCI), cu James Coplien, pe 1-2 octombrie: DCI restaurează gândirea orientată pe obiecte în designul și programarea modernă. Acest masterclass va ajuta participanții să înțeleagă profund această abordare și să învețe cum să o implementeze într-o arhitectură modernă.

  • Rapid Software Testing Focused: Automation, cu Michael Bolton, pe 2 octombrie: acest masterclass se concentrează pe esența strategiei de automatizare: viziune și stabilirea de obiective care să aibă sens pentru participanți și organizația lor.

Mai multe detalii despre masterclass-uri pot fi găsite aici: https://codecamp.ro/masterclasses/.

Codecamp este una dintre conferințele de tehnologie de tradiție din România, organizând din 2008 până în prezent peste 90 de evenimente în orașe precum București, Iași, Timișoara sau Cluj-Napoca. De-a lungul anilor, în jurul conferințelor Codecamp s-a format o adevărată comunitate, din care fac parte zeci de mii de specialiști IT din toate domeniile, companii de renume, start-up-uri și experți pe plan internațional.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.