BookLand revine cu drag la Timisoara

0

 Începând de marti, 22 mai si până duminica 27 mai, in intervalul 09:00 – 22:00, Caravana BookLand își așează din nou tabăra laIulius Mall din Timisoara. Cel mai avangardist, dinamic, cult, cool si prietenos târg de carte din România le-a pregătit BookLanderilor timișoreni un playlist cu mii de titluri de carte, muzică, film și jocuri, de la cele peste 70 de edituri participante.

Suntem încântaţi că organizatorii BookLand au ales, pentru al doilea an consecutiv, Iulius Mall Timişoara ca loc de desfăşurare al evenimentului. La ediţia precedentă, publicul bănăţean a demonstrat că este iubitor de lectură şi apreciază astfel de manifestări culturale. Cu siguranţă, şi anul acesta audienţa va fi la fel de numeroasă şi interesată de apariţiile editoriale propuse la BookLand”, a declarat Daniela Savescu, Marketing Manager Iulius Mall Timisoara.

Pentru că oriunde am merge promovăm artiștii locali și nu numai, combinând lectura cu arta în cel mai inedit mod, în Timișoara vom susține pe toată perioada de desfășurare a Caravanei BookLand expozițiile artistului plastic Maria Bana Jichița și a sculptorului Laura Teculescu. In data de 23 si 24 mai, de la ora 18.15, vom organiza sesiuni de lectură publică. Miercuri i-am invitat pe poeții Tudor Crețu, Borco Ilin, Adela Dragomir și Alex Stoicovici, iar joi îi așteptăm pe Marius Stefan Aldea, Daniela Ratiu, Daniel Vighi si Robert Șerban să ne recite câteva dintre poeziile lor de suflet. Tot joi, îi așteptăm și pe elevii de la Liceul de Muzică Ion Vidu să susțină unintermezzo muzical alături de îndrăgiții poeți timișoreni.

De asemenea, anunțăm un sfârșit de săptămână plin de distracție și creativitate și pentru cei mici! Îi așteptăm pe toți prichindeii din Timișoara să vină în Iulius Mall Timisoara să se distreze: să cânte, să danseze și să deseneze alături de BookLand, în după-amiezilede vineri si sâmbătă.

Vineri, 25 mai, ne vor incanta copiii de la Teatrul de papusi Merlin din Timisoara, iar sambata, 26 mai, vom dansa si vom picta impreuna cu talentatii copii ai Palatului Copiilor din Timisoara, atent indrumati de doamnele profesoare Aurelia Grigorescu si Felicia Selejan.

Ne bucurăm să ne întoarcem la Timisoara, unde ne-am făcut multi prieteni cu ocazia editiei trecute. Prima dată am fost primiti de publicul timisorean cu căldură si entuziasm. Suntem siguri că si de această dată va fi cel putin la fel. Suntem nerăbdători să ne revedem prietenii timisoreni!” – Sorin Lucaci, coordonator BookLand. 

Te asteptăm si pe tine cu drag, să-ti iei portia de cultură! Povestea continuă.

“BookLand vine acolo unde oamenii sunt deja. Nu-i cheamă, ci îi urmează!”

Despre BookLand
Caravana BookLand
Caravana BookLand este cel mai inedit târg de carte, muzică, film și jocuri, aflat la a 2-a ediție, prezent pe parcursul anului 2012 în 39 de orașe din țară, timp de 42 de săptămâni.

Conceptul BookLand este unul inovator, atât prin aria geografică de acoperire, cât și prin amploarea sa, reunind mii de titluri sub aceeași umbrelă. BookLanderii sunt așteptați cu numeroase premii, concursuri, oferte speciale și momente de excepție în principalele centre comerciale din România, precum și în cadrul librăriei on-line www.book-land.ro

Libraria online www.book-land.ro
Sub aceeași umbrelă, BookLand integrează și librăria on-line – www.book-land.ro – portal ce oferă cele mai noi titluri, recomandări, promoții și oferte speciale în materie de carte, muzică, film, jocuri, cadouri și birotică, fiind la dispoziția vizitatorilor săi și după ce Caravana BookLand a plecat către o nouă destinație.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și peste 50 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.