Asociația InspirAction contribuie activ la dezvoltarea echilibrată a adolescenților din România

0

Activă de 3 ani în domeniul dezvoltării personale, Asociația InspirAction derulează anual proiecte pentru adolescenți în care pune accentul pe inteligența emoțională, setare și atingere de obiective personale și orientare în carieră. Alături de FIA INTEGRA a încheiat anul acesta două proiecte de care au beneficiat elevii de la Colegiul Național Spiru Haret din Tecuci: Cine sunt, cum gândesc, ce simt, program de inteligență emoțională și Șlefuitor de viitor, program axat pe orientarea vocațională.

Pe parcursul a 3 luni, 28 de elevi de clasa a IX-a au participat activ la întâlnirile din programul Cine sunt, cum gândesc, ce simt. Împreună cu trainerii Asociației InspirAction au reușit să își crească încrederea în sine, să fie mai responsabili și să fie mulțumiți de felul în care își organizează timpul. Pe lângă întâlnirile care i-au ajutat să facă alegeri cumpătate, să își identifice valorile personale, să accepte eșecurile ca pe un pas înainte și să își asume responsabilități, adolescenții au învățat să își seteze obiective personale, iar până la final fiecare participant a reușit să își atingă cel puțin un obiectiv de pe listă.

Membrii Asociației InspirAction îi îndeamnă pe elevi să își urmeze pasiunile și să le transforme în joburi de succes. Prin întâlnirile din programul Șlefuitor de viitor, 30 de elevi de clasa a X-a au reușit să își identifice pasiunile și valorile care îi vor ajuta să aleagă o facultate potrivită lor. Cu toții au analizat ofertele educaționale din România și au identificat cel puțin o opțiune conformă stilului și dorințelor personale. La finalul proiectului 86% dintre ei se declară mai responsabili, 64% dintre ei au o mai mare stima de sine, 82% sunt foarte mulțumiți de obiceiurile sănătoase pe care le-au dezvoltat pe parcursul proiectului, 81% sunt încântați de modul în care își administrează acum timpul.

O surpriză încântătoare pentru participanți au fost cele două întâlniri fizice cu Bogdănel Budeanu, CEO FIA INTEGRA, care le-a oferit elevilor adevărate lecții de viață și de carieră: găsirea unei motivații pentru a face ce îți dorești, să nu ratezi oportunitățile apărute, valorificarea calităților, ce înseamnă o atitudine orientată spre creștere și cum să îți faci singur norocul în viață. Bogdănel le-a adus tinerilor și cărți inspiraționale pe care le-a oferit în cadrul festivitătii de premiere. Totodată, elevii s-au bucurat la finalul celor două proiecte și de întâlnirea cu psihologul Corina Danu, care i-a mentorat, i-a ascultat și răspuns diverselor nevoi emotionale.

Corina Danu – Psiholog

Mulțumesc InspirAction că mi-a oferit ocazia să ajut și că m-a învățat ce înseamnă cu adevărat să Inspir. Echilibrul emoțional al copiilor e pe lista mea de priorități. Nu doar echilibrul emoțional al copiilor mei, ci și al copiilor din țara mea.

„Vai ce proiect superb, aș vrea să mă implic, dar nu am timp suficient”- aud adesea această vorbă. Cândva, credeam și eu așa. Acum realizez că vorba aceasta e doar o scuză de a fugi de Acțiune. Din proiectele în care m-am implicat împreună cu InspirAction, am învățat că există 2 drumuri în dezvoltarea noastră profesională și personală.

1. Vreau. Aștept. Găsesc scuze pentru lipsa acțiunii. Găsesc vinovați și incompetenți. Obțin Nimic.

2. Vreau. Planific. Acționez. Caut soluții Ating obiective. Devin. Cresc. Mă împlinesc. Inspir. Mă descopăr pe mine, poate chiar sensul vieții.

E limpede că eu am ales drumul al-2-lea și pe el îl voi urma. Tu ce drum alegi?

Bogdănel Budeanu – CEO, FIA INTEGRA

Am ramas extrem de impresionat de cât de deschiși sunt adolescenții. După ce i-am vizitat pe tinerii din proiect prima oară, am mers din nou, la finalul proiectului pentru a-i întâlni. La final eu i-am găsit complet schimbați față de cum erau la începutul proiectului – acum sunt mult mai pregătiți pentru ce va urma în viața lor. Sunt extrem de încântat de acest aspect, mai ales prin prisma faptului ca noi suntem la curent cu mentalitatea tinerilor, de exemplu, avem stundenți în internshipuri și observăm cât de temători sunt. I-am auzit pe tinerii care au parcurs acest program spunând: „ acum am încredere în mine, am alt moral”, iar asta m-a bucurat foarte mult.

Simona Paraschiv – Președinte Asociația Inspiraction

Suntem fericiți să avem ca și partener organizația Fia Integra, întrucât credem în aceleași valori. Adolescenții din proiectele finanțate de Fia Integra au primit mai mult decât se așteptau din partea sponsorului și a mentorilor, la fel si noi. Ne place când întâlnim oameni generoși, care trăiesc valorile pe care le declară și abia așteptăm să continuăm să construim împreună viitorul.

Colaborarea Asociației InspirAction cu FIA INTEGRA a început în anul 2021 și a contribuit la dezvoltarea a 60 de elevi din Tecuci care sunt acum mai bine cu ei înșiși, și-au făcut un plan de carieră și au fost inspirați de modele de succes. 

Despre Asociatia InspirAction

Este o echipă formată din profesioniști care contribuie la educația adolescenților din România, astfel încât aceștia să devină adulți responsabili, încrezători și împliniți. Desfășoară programe prin care dezvoltă competențe necesare pentru o viață sănătoasă (mental, emoțional și fizic).

Până în prezent a lucrat cu 8000 de copii și adolescenți din 37 de județe, susținuți atât de corporații, cât și de business-uri autohtone. În același timp, lucrează și cu părinți și profesorii lor pentru a avea rezultate de durată. Obiectivul Asociației InspirAction este să inspire 1 milion de tineri, părinți și profesori din România pentru a deveni oameni mai buni.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.