Andreea Răducan, Ambasadoarea BookLand, a inaugurat Școala Gimnazială „George C. Dragu” din Coroiești, renovată cu 250.000 euro

0

Fosta gimnastă de talie mondială, Andreea Răducan, a acceptat invitația de a deveni Ambasadoarea BookLand și de a inaugura Școala Gimnazială „George C. Dragu” din comuna Coroiești, județul Vaslui. Evenimentul a avut loc în contextul finalizării lucrărilor de renovare a unității de învățământ derulate de Asociația BookLand cu sprijinul autorităților locale și comunității din Coroiești timp de 8 luni, în perioada martie – octombrie 2023. Născută în același județ, la Bârlad, Andreea Răducan a vizitat școala pe data de 9 noiembrie, sărbătorind alături de elevi și cadrele didactice inaugurarea „noii” școli. 

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 250.000 EURO, sumă acoperită integral de MaxBet România, sponsor unic, marcând astfel o premieră în misiunea educațională în mediul rural a Asociației Bookland, care a beneficiat de sprijinul necondiționat al unui singur partener din mediul privat, deschis să achite toate cheltuielile aferente renovării și modernizării școlii. Susținerea Primăriei Coroiești a fost de asemenea exemplară, aceasta oferind sprijin logistic, asigurând necesarul de cherestea și agregat balastier, excavarea terenului de sport și nocturna, dar și hrana pentru echipa de muncitori prezentă pe șantier (cost achitat personal de primarul comunei, constituind o nouă premieră).  

Școala Gimnazială „George C. Dragu” este cea de-a doua școală renovată de Asociația BookLand în județul Vaslui, după Școala Gimnazială nr. 1 din satul Hurdugi, comuna Hurdugi (2020). 

„Când suntem pe băncile școlii nu realizăm că ne aflăm într-una din cele mai frumoase și lipsite de griji perioade ale vieții. Primim cei 7 ani de-acasă de la părinți, însă, de la școală primim cultura generală. Toată viața învățam, de fapt! În fiecare dintre noi există o motivație, iar cei mai norocoși o descoperă devreme. Eu, dacă nu eram gimnastă, aș fi ales să devin profesoară de limba română. M-am bucurat să mă aflu la câțiva kilometri de locul în care m-am născut, ca să petrec câteva ore într-o școala renovată de Asociația BookLand. Curățenia sufletească a acestor copii, mândria care se citea pe fețele tuturor m-au impresionat. Indiferent de condițiile de acasă, școala e acum un spațiu în care se pot dezvolta așa cum își doresc. Îi îndemn din tot sufletul să aibă curaj, încredere și să-și urmeze visurile!” – Andreea Răducan, Gimnastă de talie mondială, autoare, jurnalistă, comentatoare sportivă, doctor în Educație Fizică și Sport & Ambasadoare BookLand 

Nu ne putem aștepta la rezultate bune dacă nu oferim condiții bune. Copiii trebuie să găsească la școală un mediu în care să vina cu plăcere, un loc în care să-și dorească să rămână cât mai mult, unde să găsească înțelegere, empatie și în care să simtă că sunt apreciați. Același lucru și-l doresc și cadrele didactice: o școală în care să vină cu drag, care să le ofere condițiile de care au nevoie pentru a le crea o stare de bine, potrivită pentru a transmite elevilor cât mai eficient cunoștințele necesare. Anii de școală nu se uită niciodată, amintirile din acești ani le păstrează fiecare într-un loc special, iar acestea îmi doresc să fie amintiri frumoase pentru toți copiii. Cei mai mulți ani din activitatea mea ca profesor i-am petrecut în această școală, din această localitate în care am copilărit și eu, copilărie de care îmi amintesc cu plăcere. Copiii din comună merită să beneficieze de cea mai bună activitate educațională, merită condiții normale pentru timpul și locul în care își desfășoară activitatea școlară. Asociația BookLand, prin tot ceea ce a făcut, a contribuit la crearea unui viitor mai bun pentru acești copii și pentru cei care vor urma să fie elevi în această școală.” – Elda Filimon, Director Școala Gimnazială „George C. Dragu”, Coroiești

Cu gardul ruginit, acoperișul din plăci de azbest, sistemul pluvial deteriorat, neizolată termic, cu pereții crăpați, o curte tristă și grupuri sanitare aflate undeva în curtea școlii, așa ne-a întâmpinat în luna martie 2023 Școala Gimnazială din Coroiești. La interior am găsit lambriuri care contraveneau cerințelor ISU, uși învechite, spații fără gresie sau parchet, dar cu tavanul plin de pete de la apa care se prelingea prin crăpăturile acoperișului. O imagine dezolantă, dar care acum este de domeniul trecutului, din fericire! Cine mai recunoaște azi școala? Nici măcar elevii, care, atunci când au venit sa o inaugurăm împreună, au rămas uimiți. Păi, normal: pereți îndreptați, gletuiți, șlefuiți și zugrăviți în tonuri calde, parchet nou, uși și calorifere noi, corpuri de iluminat, o toaletă în incinta școlii (în sfârșit!). Iar la exterior, alături de renovarea și transformarea celor două corpuri anexă, avem: acoperiș nou, termoizolare pereți și tencuire decorativă, gard nou, pavaj nou și o sculptură care să le amintească elevilor cât de importantă este lectura. Iar surpriza cea mare? Un teren de sport construit de la zero. Clar, azi în topul preferințelor micilor sportivi!Mihaela Petrovan, Președinte Asociația BookLand

Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 – 2023, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice și mobilizând peste 700 de companii să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177. Astfel, implicând companiile private, primăriile, cadrele didactice, părinții și elevii într-un parteneriat care creează un viitor mai bun pentru copiii din satele și comunele României, BookLand contribuie la schimbarea mentalităților și atitudinii privind importanța educației într-o comunitate rurală. 

Transformarea unității de învățământ a fost posibilă cu sprijinul companiei MaxBet România, sponsor unic al proiectului de renovare, care a asigurat integral costurile pentru modernizarea completă a școlii. 

„Compania noastră a acordat și acordă o atenție deosebită educației și învățământului, preocupare demonstrată prin multiplele proiecte realizate de-a lungul timpului în zona educațională. Ne exprimăm recunoștința față de echipa BookLand, care a fost implicată activ în implementarea proiectului de la Coroiești și față de comunitatea locală pentru primirea călduroasa și sprijinul acordat. Ne dorim ca în timp, Școala Gimnazială ʽGeorge Dragu’, nou amenajată, să contribuie la crearea unui mediu educațional modern și sigur pentru tinerii din Coroiești. Credem că fiecare școală ar trebui să fie un loc în care elevii să se simtă motivați să exploreze, să învețe și să își dezvolte abilitățile. Prin această sponsorizare dorim să sprijinim nu doar educația actuală, ci și viitorul acestor copii, care sunt inima și speranța comunității. Suntem convinși că educația este cheia spre progres și prosperitate, iar investiția noastră în această școală este un pas către construirea unui mediu educațional mai bun. Această inițiativă reprezintă o parte esențială a angajamentului nostru continuu față de comunitatea din care facem parte și reflectă convingerea noastră că fiecare tânăr merită să aibă acces la condiții de învățare optime pentru a-și atinge întregul potențial. Vom continua să ne implicăm în proiecte de responsabilitate socială, deoarece credem cu tărie că această activitate are un impact pozitiv, aduce schimbări semnificative și durabile și se concretizează în plus valoare pentru societatea noastră.” – Managementul MaxBet România

Notă: Andreea Răducan nu este în niciun fel asociată cu MaxBet România, partenerul unic în renovarea acestei școli. 

Pentru că BookLand și-a propus din 2025 să asigure un pachet complet de servicii educaționale, asociația se pregătește de construcția primului Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual, unde vor fi formați specialiști în producție și servicii. Campusul își va deschide porțile în județul Argeș pentru ~300 de elevi din mediul rural și va asigura toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal (profesional), funcționând ca o școală privată, dar 100% gratuită, cu o programă comparabilă cu cea din campusurile occidentale și dotată cu toate spațiile și facilitățile necesare: bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar. Mai mult, elevii vor putea face practică plătită în întreprinderile sociale deschise în Campus, precum și în cadrul companiilor private, urmând ca, după finalizarea studiilorccși obținerea certificării, să poată accesa oportunitățile de angajare asigurate de partenerii economici BookLand. Investiția este estimată la peste 5 milioane EURO și reprezintă pilonul unui demers scalabil, urmând ca experiența dobândită în acest proiect să stea la baza implementării unei rețele naționale de centre educaționale profesionale BookLand în mediul rural. 

Toți cei care împărtășesc viziunea Asociației BookLand pentru șanse egale la o educație de calitate pentru elevii din mediul rural se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand

De peste 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care facilitează liceenilor cu rezultate excelente la învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” înseamnă azi sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural oferindu-le elevilor șansa la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase care oferă o perspectivă pentru o comunitate durabilă. Rezultatul în ultimii 4 ani? 80 de școli rurale renovate & echipate, 15.000 de copii anual care vin cu drag la școală, rezultate mai bune la învățătură și premisele unei vieți împlinite! În 2025 BookLand va inaugura primul Campus Privat Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023). 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.