Au realizat în premieră un proiect de design inedit pentru curtea unei școli

0

În săptămâna dedicată Zilei Internaționale a Copilului, 20 de elevi de la Școala Gimnazială nr. 29 Mihai Viteazul și Școala Gimnazială nr. 39 Nicolae Tonitza din Constanța au realizat designul pentru un spațiu dedicat cursurilor în aer liber, sub îndrumarea arhitecților voluntari. Proiectul copiilor, inițiat de Asociația De-a Arhitectura, a fost implementat în aceeași zi de către echipa Xella RO, producătorul blocurilor de zidărie termoizolantă YTONG.

În cadrul atelierului, elevii participanți au lucrat cu blocuri de zidărie la scară redusă, realizate special pentru acest proiect de brandul de origine germană YTONG. Copiii au demonstrat cât de multe informații au acumulat pe parcursul unui an de arhitectură dar și cât de îndemânatici sunt în construcții. Pornind de la macheta copiilor și planurile arhitecților voluntari, echipa YTONG a construit proiectul la scară mare.

4Iun2015_De-Arhitectura@Constanta (36)

“Suntem încântați că am putut fi alături de elevii din Constanța care au ales să facă primii pași în universul arhitecturii, în cadrul acestui an școlar. Atelierul de lucru a fost dominat de entuziasmul și implicarea copiilor, care încă de la vârsta de 9 ani încep să deprindă noțiuni despre ce înseamnă să locuiești într-un mediu construit de calitate”, a declarat Georgiana Stanciu, Coordonator Marketing Xella RO, producătorul blocurilor YTONG și Membru Onorific De-a Arhitectura.

Obiectele de mobilier urban vor rămâne expuse în curtea Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul și vor putea fi utilizate pentru susținerea educației nonformale, de la cursuri de desen, științe și până la lecturarea unei cărți.

“Această experiență a reprezentat un proiect pilot premergător cursului De-a arhitectura în școala mea. Întrucât ne dorim să promovom educația nonformală, în cadrul cursului vom provoca elevii să găsească un concept creativ pentru spațiile de studiu care să-i stimuleze și să-i ajute în procesul de învățare”, a declarat Corina Croitoru, membru fondator De-a arhitectura.

Proiectul de design s-a dovedit a fi un schimb real de experiență, comunicare și colaborare.

4Iun2015_De-Arhitectura@Constanta (124)

Despre De-a arhitectura

De-a arhitectura este o asociaţie care își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit, prin predarea în școli de stat și private a cursurilor de arhitectură pentru copii. Asociaţia a fost creată de arhitecţi români: Mina Sava, Vera Marin,  Eliza Yokina, Corina Croitoru, Claudia Pamfil și Miruna Grigorescu. Împreună cu Filiala Teritorială  Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România şi în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Universitatea Bucureşti,  Asociaţia de-a arhitectura a dezvoltat un program cultural care include un program educaţional numit „de-a arhitectura în oraşul meu”. Acesta este un curs de cunoştiinţe de arhitectură şi mediu construit pentru clasele III-IV, ce poate fi utilizat pentru materia opţională. Pentru anul școlar 2015-2016 cursul se va desfășura în 120 de clase din 15 orașe, fiind predat de arhitecții învățători.

Despre Xella

Xella este cel mai important producător mondial de materiale de construcții pentru zidărie din domeniul betonului celular autoclavizat. Grupul are 90 de fabrici și numeroase centre de vânzare ȋn 30 de țări. Ȋn România, Xella a inaugurat în anul 2010, la Ploiești, cea mai modernă unitate de producție de blocuri de zidărie tip BCA din Europa de Est, în urma unei investiții greenfield de 32 mil EUR. Cu focus pe inovație continuă și calitate în construcții, Xella produce și comercializează în România zidărie premium din BCA sub marca YTONG, iar din 2013 și produse termoizolatoare minerale sub marca Multipor.

www.de-a-arhitectura.ro

www.ytong.ro (sisteme complete de zidărie termoizolantă)

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează