10 ani de implementare a programului de sprijin pentru educație „Din nou la şcoală”

0

Programul „Din nou la şcoală”, inițiat de Smithfield România în grădinițele și școlile din județele Timiș și Arad, ajunge astăzi în al zecelea an de implementare. Gândit ca un demers susținut, de lungă durată, de sprijin pentru educație și încurajare a performanței școlare, programul a implicat deja, de-a lungul anilor, peste 30.000 de elevi din 60 de localități timișene și arădene. 

din-nou-la-scoala-smithfield-2

„Din nou la şcoală” a devenit deja o tradiție pentru elevii de diferite vârste, care așteaptă în fiecare an venirea voluntarilor și a caravanelor cu cadouri școlare constând în ghiozdane, echipamente sportive, puzzle-uri, cărți de colorat si diverse alte rechizite. În cei 10 ani de implementare a programului, caravanele „Din nou la şcoală”au parcurs mii de kilometri, iar voluntarii implicați au acumulat peste 1000 de ore de activitate.

“De 10 ani, programul „Din nou la şcoală” pune împreună cu succes resurse financiare și de organizare, spiritul civic și dorința de implicare a celor peste 80 de voluntari participanți an de an, nevoile comunităților din care facem parte și în care activăm, deschiderea și viziunea partenerilor noștri locali – învățători, directori, inspectori școlari, reprezentanți ai autoritățilorlocale – și, nu în ultimul rând și cel mai important lucru, bucuria copiilor de a fi întâmpinați mereu cu drag și sprijiniți constant în demersul lor educațional. Educaţia reprezintă cheia reuşitei, atât în viaţa personală cât şi în carieră și avem datoria să transmitem acest lucru generațiilor următoare”, a declarat Bogdan Mihail, Preşedinte Smithfield România. 

Programul se adreseaza atât elevilor înscriși în sistemul de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, precum și copiilor angajaților din cadrul companiei. În această ediție, peste 6.000 de elevi și 400 de copii ai angajaților s-au bucurat de cadourile primite.

Smithfield România a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase programe de sustenabilitate și implicare socială, fiind, printre altele: iniţiator al programului “Hrană pentru suflete”- de sprijinire a familiilor cu nevoi sociale, sponsor al proiectului „Ziua Mondială a Monitorizării Calităţii Apei„, un program de analiză şi monitorizare a calităţii apelor implicând elevii şi studenţii, iniţiator al programului de sprijinire a tradiţiilor şi culturii locale “Fii unul dintre noi!”, precum și al programului de responsabilitate socială numit ”Smithfield Friends – program de încurajare a voluntariatului în rândul angajaților.

Programele de responsabilitate socială ale Smithfield au fost recunoscute local și internațional, voluntarii companiei fiind recompensați cu numeroase premii, printre care: Smithfield Foods “Environmental and Sustainability Awards 2014” – pentru bune practici în materie de programe de sustenabilitate, „Diploma de excelență” (PR Awards, 2014), precum și premiul 2 și nominalizări în cadrul galelor Romanian CSR Awards, edițiile 2013, 2015 și 2016.

Mai multe detalii referitoare la programele active de sustenabilitate ale companiei găsiți la:

http://www.smithfieldferme.ro/responsabilitate.html

http://www.smithfield.ro/ro/in-comunitate/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează