Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Telekom Romania dezvăluie cum foloseşte roboţii software în beneficiul clienţilor

0

La finalul celui de-al doilea trimestru al anului, Telekom Romania opera peste 200 de roboţi software sub umbrela digitalizării, a simplificării proceselor interne şi a interacţiunii cu clienţii, ceea ce reprezintă o dublare a numărului, comparativ cu anul anterior. Peste 220 de procese au fost automatizate cu roboţi software până la 30 iunie 2021, cu beneficii multiple, printre care: creșterea cu 39% a numărului clienţilor care primesc factura în format digital și creșterea cu 24% a numărului clienţilor activi în aplicaţia MyAccount, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

RPA este o tehnologie software care vizează automatizarea proceselor de afaceri și gestionarea roboților software ce reproduc acțiunile oamenilor care interacționează cu sisteme digitale și software. Practic, multe dintre sarcinile repetitive anterior efectuate de oameni au fost transferate către roboții software.

Pionier în această direcție, Telekom Romania deține acum o bogată experiență în optimizarea afacerii cu ajutorul RPA, pe care o împărtășește cu cei interesați să afle cum pot spori performanța companiei și îmbunătăți experiența clienților săi.

Telekom Romania organizează o conferință online cu acces liber marți, 21 septembrie 2021, începând cu ora 15:00, sub titlul „RPA @Telekom – Putting robots at work for customer excellence”. Pentru cei interesaţi, evenimentul va fi transmis live pe platformele LinkedIn și Facebook ale Telekom Romania.

Conferința va aduce în prim plan angajamentul companiei față de un proces de transformare pe termen lung, bazat pe digitalizare și automatizarea proceselor, cu rezultate excelente în operațiunile interne și satisfacția clienților.

Speakerii care vor putea fi urmăriți la conferința „RPA @Telekom – Putting robots at work for customer excellence” sunt: Nicolas Mahler, CFO Telekom Romania, Robert Iosu, Managerul Centrului de Excelență RPA și Sisteme Financiare Telekom Romania, Mihaela Moisa Co-fondatoare Future WorkForce, Ion Clapa, Executive Partner Rex Software & Cloud-Soft și Alexander Jenbar, CTO Telekom Romania Mobile Communications. Ruxandra Vodă, Director Comunicare Romania, va modera conferința și sesiunea de dezbatere.

În esență, tehnologia RPA este una dintre cele mai moderne tehnologii de transformare digitală, care poate fi implementată de organizații pentru a reducerea costurilor, creșterea eficienței și securității prin automatizarea sarcinilor repetitive și asigurarea continuității afacerii în perioade dificile.

Așadar, vă dăm întâlnire marți, 21 septembrie, începând cu ora 15:00, pe paginile LinkedIn Telekom Romania și Facebook Telekom Romania.

*

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți.

Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii înglobând tehnologii de ultimă generație. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.

Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.

***

CONTACT:

TELEKOM ROMANIA

TELEKOM ROMANIA COMMUNICATIONS S.A.

TELEKOM ROMANIA MOBILE COMMUNICATIONS S.A.

Corporate Communication

E-mail: mediarelations@telekom.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 40 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.