Record de joburi la Angajatori de TOP Timișoara!

0

Vineri și sâmbătă, la Centrul Regional de Afaceri, are loc targul de cariera Angajatori de TOP Timișoara. Ediția cu numărul 14 înregistrează un record în privința numărului de joburi deschise de cele 70 de companii participante. Peste 3000 de joburi in Timisoara sunt deschise pentru cei 4000 de candidați care sunt așteptați la eveniment. Cele mai bine reprezentate domenii sunt: inginerie, IT, servicii financiar-bancare, retail, automotive și logistică.

Conceptul acestei ediții, „Orașul joburilor”, le propune candidaților o destinație de „călătorie”, un city break care îi aduce mai aproape de a obține jobul dorit. În weekend-ul 15-16 martie, candidații pot face o vizită la standurile celor 70 de angajatori pe harta obiectivelor turistice și pot aplica la peste 3000 de joburi, programe de internship sau management trainee. În plus, vizitatorii evenimentului pot participa la zeci de skillshop-uri, techtalks-uri și conferințe, în baza preînscrierii pe https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/timisoara. Pasionații de IT au posibilitatea de a-l întâlni pe speakerul internațional – Dan Benzakein și pot lua parte la o serie de sesiuni tehnice pe subiecte precum: Java & Emerging Tech, Smart Everything și QA/Testing. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Mai multe detalii aici: https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/timisoara/Tech_Talks/#Agenda

Care sunt companiile cu cele mai multe joburi deschise? Angajatori de TOP Timișoara înregistrează un record al numărului de oportunități de carieră deschise de companiile participante. Peste 3000 de oportunități de carieră în domenii extrem de variate: Inginerie, IT Software, Vânzări, Customer Support – Client service, Contabilitate – Finanțe, Achiziții – Logistică – Aprovizionare, Producție, Administrativ, IT Hardware, Marketing PR – Comunicare, Controlul calitații, Resurse umane, Telecomunicații. În urma răspunsurilor primite din partea angajatorilor, topul companiilor cu cele mai multe oportunități de carieră cuprinde:

  1. Nokia
  2. Kimball Electronics România
  3. Hornbach
  4. Huawei Enterprise România GSC
  5. Toluna
  6. DRÄXLMAIER România
  7. ATOSS Software
  8. MAHLE
  9. dm drogerie markt
  10. Adecco Resurse Umane
  11. Elektrobit Automotive România
  12. BeeSpeed Technical Engineering Center
  13. Dynata
  14. HAMILTON CENTRAL EUROPE
  15. FAULHABER MOTORS ROMÂNIA
  16. Leroy Merlin
  17. AKWEL Timișoara România
  18. IPSO
  19. Savnet Training Center
  20. MONDIAL

Tipul jobului, nivelul de experiență, industria în care activează angajatorul sunt câteva dintre aspectele care pot influența nivelul salarial oferit. Pentru programele de internship, majoritatea angajatoriilor oferă salarii cuprinse în intervalul 300-400 EUR, iar pentru poziţiile entry-level cele mai multe companii oferă salarii în intervalul 500-700 EUR. În ceea ce priveşte joburile care se adresează specialiştilor cu nivel mediu de experienţă, companiile oferă salarii în intervalul 700-1000 EUR, iar pentru poziţiile dedicate candidaţilor cu nivel senior, remuneraţia atinge intervalul 1000-1500 EUR.

Ce se întâmplă nou la ediţia Angajatori de TOP Timişoara? Noutatea constă în posibilitatea candidaţilor de a participa la o serie de interviuri – fulger. Conceptul de speed interview (interviuri-fulger) oferă beneficii atât candidaților care pot avansa mai repede în procesul de selecție, maximizând astfel şansa de a găsi un loc de muncă într-un timp mult mai scurt. Iar pentru companii, le oferă posibilitatea să cunoască mai bine candidații și astfel să acopere poziţiile disponibile mult mai rapid. Interviurile vor avea loc în cadrul Centrului Regional de Afaceri, într-un spaţiu special amenajat.

Cei care vor să facă o vizită în Orașul Joburilor – Angajatori de TOP Timișoara se pot înscrie la eveniment folosind butonul de înscriere accesibil la sectiunea dedicată evenimentului, pe www.hipo.ro. Biletul de intrare în Orașul Joburilor este gratuit, în baza unui CV Barcode pe care îl pot accesa din contul lor pe www.hipo.ro Avantajul oferit de aplicarea cu CV-ul Barcode este că angajatorii vor avea acces la ultimele variante ale CV-urilor. În plus, dacă, după discuţia purtată la standul companiei un candidat va face modificări în CV, compania va avea acces la varianta actualizată a CV-ului.

Mai multe detalii despre târgul de joburi Angajatori de TOP Timișoara pot fi accesate pe portalul de carieră www.hipo.ro, la secțiunea dedicată evenimentului: https://www.hipo.ro/locuri-de-munca/angajatoridetop/timisoara/

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.