562
pastel devine agenție certificată B Corp și marchează 20 de ani de business responsabil în industria de comunicare din România
pastel, agenție românească de comunicare integrată, a obținut certificarea internațională B Corp, unul dintre cele mai exigente standarde globale care evaluează impactul companiilor asupra oamenilor, comunității, mediului și clienților. Certificarea vine în ajunul aniversării a 20 de ani de activitate pe piața de comunicare din România și confirmă oficial o direcție de business construită consecvent: creativitate care generează rezultate de business, dar și impact pozitiv în societate.
Într-un context în care aproximativ 10.000 de companii din peste 100 de țări sunt deja certificate B Corp, iar interesul global pentru modele de business responsabile crește accelerat, pastel se numără printre companiile care au ales să-și supună întregul ecosistem operațional unei evaluări independente, transparente și structurale, de la modul în care ia decizii, la procesele interne, relația cu echipa, politica de achiziții și etica în comunicare.
În cei aproape 20 de ani de activitate, pastel a dezvoltat mii de campanii integrate pentru branduri din FMCG, retail, servicii, IT, ONG și sectorul public, având constant focus pe proiecte care au și impact în societate.
„pastel este un business antreprenorial românesc și în cei 20 de ani activitate am țintit constant ca munca noastră să fie aliniată celor mai înalte standarde din industrie. Pe parcurs, campaniile noastre au fost validate în competiții de profil, iar o bună parte din clienții noștri ne-au ales deoarece craftul nostru a fost recomandat de alți clienți, iar abordarea noastră de business rezonează cu ei.” – spune Dana Nae Popa, owner & managing director pastel.
Experiența vastă în industrii diverse a contribuit la consolidarea unor procese interne orientate spre eficiență, conformitate și colaborare responsabilă cu toți partenerii. Obținerea certificării B Corp reprezintă astfel rezultatul unui parcurs de maturizare strategică a businessului, deja validat prin standarde precum EcoVadis, o evalurea care poziționează agenția în top 24% dintre companiile evaluate la nivel global.
„Viziunea pastel, prin care ne propunem să adăugăm acel „the bright touch” pentru branduri, este dublată de un set de valori clar asumate: empatie, viziune, parteneriat, pasiune și etică. Aceste valori au fost traduse în politici concrete de guvernanță, HR, achiziții și relație cu clienții, evaluate atât de EcoVadis, cât și în cadrul B Impact Assessment, instrumentul prin care se măsoară eligibilitatea pentru certificarea B Corp. Este un angajament pe termen lung, prin care operăm conform unor standarde internaționale și o confirmare a faptului că modul în care am ales să facem business este unul solid – completează Dana Nae Popa, owner & managing director pastel.
„Certificarea B Corp arată că o companie dă aceeași importanță profitabilității și impactului creat asupra naturii și societății în care trăim. Este mai mult decât un simplu label; reprezintă un angajament de impact asupra tuturor elementelor cu care o companie intră în contact și unde își poate lăsa amprenta pozitivă. pastel este un exemplu clar al motivului pentru care este important să lucrezi cu o agenție certificată B Corp și cum putem clădi o comunitate de companii care își fixează nu doar obiective financiare, ci și obiective de a crea impact. Mă bucur enorm că agenția pastel a trecut cu brio acest proces de evaluare și că a devenit B Corp, alături de alte companii românești importante, ducând misiunea de business pozitiv cât mai departe!” – adaugă Corina Radu, CEO Impact Market România și Co-Fondator al Better Business Alliance, reprezentant B Corp în România
