Lansarea Clubului Investitorilor din Timisoara

0

Invest Club, primul club de investitori pe piața de capital din Romania, are deosebita plăcere de a organiza, în data de 17 decembrie 2015, lansarea  Invest Club Timișoara, eveniment ce se va desfășura începând cu ora 18:00 la City Business Centre, D Building, str. C. Brediceanu nr. 10, parter, Timișoara.

logo Invest Club

Clubul are drept scop educația financiară și promovarea bursei locale, creând în acest fel premisele unei relaționări directe între potențialii investitori și investitorii actuali din mediul local și național.

Clubul își propune organizarea unor întâlniri regulate în cadrul cărora se vor dezbate evenimentele macroeconomice, evoluția pieței și identificarea eventualelor oportunități de investiții. Cu acest prilej vor fi invitați factori decizionali din conducerea companiilor de brokeraj, a organizațiilor locale interesate, personalități marcante ale domeniului și, totodată, reprezentanți ai organizațiilor care doresc sau intenționează să se listeze pe bursa locală.

Clubul se adresează tuturor celor interesati de bursa de acțiuni, indiferent de cunoștiințele din domeniu, deoarece întâlnirile membrilor clubului vor constitui un prilej excelent de informare publică, schimb de informații și experiențe de care vor beneficia toți participanții.

Invitații evenimentului sunt specialiști și experți în domeniu, printre care: Radu Ticiu – CEO Timisoara Startup Hub, Bogdan Mugescu – Business Development Specialist , Bursa de Valori Bucuresti, Tudor Irimiea – Fondator  Invest Club Cluj Napoca și Flavius Josan – Fondator Invest Club Timisoara.

Invest Club Timișoara se bucură de susținerea Bursei de Valori București, City Business Centre și a mai multor case de brokeraj.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează