Fondatorii Musette investesc într-un start-up care diminuează consumul de energie pentru firme și optimizează costurile de investiție pentru parcurile fotovoltaice

0

Cristina Bâtlan și Roberto Bâtlan, fondatorii brandului de încălţăminte şi accesorii Musette, investesc în startup-ul Energoloop, fondat în parteneriat cu Eduard Fariseu, unul dintre tinerii antreprenori care au obținut finanțare în cadrul emisiunii “Imperiul Leilor”, difuzată pe Pro TV, și care funcționează sub forma unui hub fotovoltaic, oferind soluții complete pentru finalizarea proiectelor de autoconsum în sectorul industrial din România, dar și pentru parcurile fotovoltaice. În doar șase luni de la înființare, Energoloop a finalizat proiecte cu o putere totală instalată de aproximativ 6 megawați, fiind contractați până la finalul acestui an încă 20 de megawați. Ținta companiei pentru următorii doi ani este construcția de cel puțin 100 de megawați la sol pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile.

Startup-ul Energoloop răspunde provocărilor actuale și nevoilor viitoare pe piața de energie din surse regenerabile cu o abordare completă și adaptată până la ultimul detaliu pentru a se potrivi planurilor strategice ale companiilor de îmbunătățire a performanțelor energetice. Serviciul începe prin stabilirea, alături de management, a obiectivului de independență energetică, definind resursele de potențial energetic disponibile și oferind servicii complete de autorizare – proiectare, furnizare de echipamente, racordare, punere în funcțiune și asistență în procesul de vânzare a energiei electrice produse.

Având în vedere realitatea actuală din piață, cu facturi mari la energie, vrem să ajutăm companiile să devină independente energetic, iar Energoloop este o soluție <<one-stop-shop>> de servicii complete și adaptate la dimensiunea și cerințele fiecărui proiect în parte, economisind timp și bani în acest proces. Practic, oferim posibilitatea unui preț mai redus, cu amortizare integrală a investiției pentru consumatori într-un interval de 3 – 3,5 ani, soluții de finanțare directe către noi, timp de execuție mic și acoperire națională pentru realizarea proiectelor fotovoltaice de orice dimensiune”, explică Eduard Fariseu, CEO și co-fondator Energoloop, care deține o specializare în energie regenerabilă și peste 3 ani de experiență în domeniu.

Eduard Fariseu este unul dintre tinerii antreprenori de la emisiunea “Imperiul Leilor”, difuzată pe Pro TV, care au obținut finanțare. Cristina Bâtlan și Dr. Wargha Enayati, investitori în cadrul aceleiași emisiuni, s-au asociat cu el pentru dezvoltarea afacerii Opvarmning, firma pe care o administrează împreună cu tatăl său și care produce, la Telești, în județul Gorj, peleți și brichete din rumeguș pentru încălzirea locuințelor. El le-a cerut leilor 250.000 de euro pentru a pune pe picioare o nouă linie de producție, mai eficientă, în schimbul a 25% din afacere.

Ca business angel, dincolo de zona de lifestyle și sănătate, mă preocupă și am obiective ambiţioase și în zona de mediu în general, de energie verde, de reciclare. Cred cu tărie că oamenii din business care investesc acum timp şi resurse în zona sustenabilităţii vor fi mult mai câştigați în viitor. Îmi doresc să contribui la construcția unui viitor nelimitat de verde și sustenabil pentru generațiile viitoare”, spune Cristina Bâtlan, care a intrat în lumea afacerilor în urmă cu mai bine de 30 de ani, iar în prezent conduce trei fabrici, zeci de magazine Musette în țară și străinătate și peste 600 de angajați.

În următorii doi ani, obiectivul declarat al Energoloop, noul business creat de Eduard Fariseu și fondatorii Musette, în urma unei investiții suplimentare a acestora, este de consolidare a poziției de piața locală și de creștere a eficientei energetice pentru cât mai multe firme. Prin instalarea unor proiecte cu o putere totală instalată de cel puțin 100 de megawați pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, firmele își vor putea reduce semnificativ facturile la energie.

###

Despre Energoloop

Energoloop este un start-up în domeniul soluțiilor de optimizare a consumului și producției de energie regenerabilă al cărui obiectiv este să asigure independență energetică în sectorul industrial din România, oferind consultanță și echipamente inclusiv pentru parcurile fotovoltaice. O soluție „one-stop-shop”, Energoloop asigură servicii complete de autorizare – proiectare, furnizare de echipamente, racordare, punere în funcțiune și asistență în procesul de vânzare a energiei verzi produse.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.