148
După Viena și Paris, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF continuă extinderea internațională a Galei „Women in Economy” și deschide, la Madrid, o nouă etapă a unui demers care a pornit din România din dorința de a recunoaște performanța feminină și care, odată cu fiecare ediție, s-a transformat într-o platformă tot mai amplă de dialog, conectare și cooperare între lideri, antreprenori, profesioniști și comunități economice din spațiul european.
Pe 29 septembrie 2026, în Salón Real al Real Casino de Madrid, va avea loc Gala Women in Economy – Spanish Edition, cea de-a treia ediție internațională a galei, co-organizată de CONAF și Ambasada României în Regatul Spaniei, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, într-un an în care România și Spania marchează 145 de ani de relații diplomatice și într-un context în care legăturile dintre cele două state nu mai pot fi privite doar prin prisma schimburilor comerciale, ci prin capacitatea lor de a genera investiții, parteneriate, transfer de know-how, mobilitate profesională și proiecte comune cu valoare adăugată.
Dacă Viena a reprezentat primul pas către o platformă europeană de dialog și recunoaștere, iar Parisul a confirmat capacitatea Women in Economy de a reuni businessul, diplomația și comunitățile românești din afara țării, la Madrid discuția merge spre ceea ce relația dintre România și Spania poate genera concret pentru companii, antreprenori și comunități: investiții, parteneriate, acces la piețe noi și proiecte construite împreună.
România și Spania au construit de-a lungul timpului o relație care depășește cu mult dimensiunea strict comercială, susținută nu doar de schimburi economice consistente, ci și de una dintre cele mai importante comunități românești din Europa. Este o comunitate formată din oameni care muncesc, conduc afaceri, ocupă poziții profesionale relevante și cunosc piața spaniolă din interior, acumulând, în ani de experiență, relații, competențe și un capital de încredere care pot deveni resurse valoroase pentru cooperarea economică româno-spaniolă.
Această comunitate nu mai poate fi privită exclusiv prin lentila clasică a diasporei, ca o categorie definită prin distanța față de România, pentru că ea reprezintă astăzi o veritabilă rețea economică, profesională și socială, capabilă să ofere informație, acces, experiență și înțelegerea unei piețe care poate deveni relevantă pentru tot mai multe companii românești interesate de internaționalizare.
În august 2026, peste 336.000 de cetățeni români erau afiliați la sistemul de securitate socială din Spania, iar datele oficiale spaniole arătau, de asemenea, că femeile de cetățenie română formează cel mai numeros grup de femei străine cu documentație de rezidență în vigoare în această țară. Privite în context, datele arată cât de prezentă este comunitatea românească în economia spaniolă și cât de important poate deveni rolul ei în apropierea celor două economii.
În cadrul Galei de la Madrid vor fi premiate zece personalități feminine, cinci românce care și-au construit parcursuri remarcabile în Spania și cinci femei spaniole care au obținut rezultate relevante în România, o formulă care exprimă însăși filosofia acestei ediții: valoarea, experiența și influența nu circulă într-un singur sens, iar relațiile economice devin cu adevărat mature atunci când recunoașterea reciprocă este urmată de colaborare, investiție și proiecte dezvoltate împreună.
La Gala „Women in Economy – Spanish Edition” vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Spania, lideri ai comunității românești, profesioniști, antreprenori și reprezentanți ai mediului instituțional, reuniți în jurul unor teme care privesc relația economică dintre cele două țări, oportunitățile de investiții, accesul la piețe și dezvoltarea de noi parteneriate.
„În contextul în care România și Spania marchează, în acest an, 145 de ani de relații diplomatice, Gala Women in Economy Madrid va aduce în prim-plan excelența feminină și contribuția remarcabilă a femeilor la dezvoltarea comunităților din care fac parte și la consolidarea legăturilor economice bilaterale, prin împărtășirea unor experiențe și parcursuri de succes care inspiră și apropie societățile noastre.
Ne bucurăm, totodată, de spațiul pe care acest eveniment îl va dedica rolului tot mai important al comunității românești în consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări, inclusiv prin dezvoltarea unei comunități de afaceri dinamice, formate din antreprenori și companii care investesc, creează locuri de muncă și contribuie direct la economia spaniolă,” a declarat Raluca Mihăilă, Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României în Regatul Spaniei.
Experiențele și perspectivele celor prezenți vor evidenția atât contribuția comunității românești la economia spaniolă, cât și rolul pe care aceasta îl poate avea în apropierea companiilor, antreprenorilor și inițiativelor economice din România și Spania.
„Vorbim mult despre competitivitatea României. Cred că a venit timpul să o măsurăm și prin capacitatea companiilor românești de a crește în afara granițelor. Un produs bun și capitalul nu mai sunt suficiente. Intrarea pe o piață nouă înseamnă informație, acces, relații și, mai ales, încredere.
România are deja o asemenea infrastructură în Europa. În Spania, românii cunosc piața din interior, au creat relații, au acumulat experiență și înțeleg mecanismele unei economii în care multe companii românești abia încep să intre. Acesta este un capital economic pe care România îl valorifică încă prea puțin.
Prin Women in Economy, Viena, Paris și acum Madrid devin mai mult decât simple destinații: devin nodurile unei rețele europene bazate pe încredere, relații și oportunități economice. La Madrid, colaborarea cu Ambasada României în Regatul Spaniei ne permite să reunim mediul diplomatic, comunitatea românească și mediul de afaceri în jurul unui obiectiv comun: transformarea relațiilor existente în parteneriate, investiții și oportunități concrete.
Succesul acestei rețele nu se măsoară în numărul de întâlniri, ci în ceea ce rămâne după ele: relații care devin parteneriate, companii care intră pe piețe noi, informație care reduce riscul și încredere care se transformă în valoare economică.
Prezența în Europa este geografie. Capacitatea de a produce valoare în Europa este competitivitate”, a declarat Dr. ec. Cristina Chiriac, președinte fondator CONAF.

