BIHOR: Cooperativa Socială „Dianthus” – Amenajări Spații Verzi

0

Contând pe faptul că zilnic avem motive pentru a ne face existenţa utilă, am hotărât să dăm o șansă grupurilor vulnerabile. Munca nu înseamnă corvoadă, ci libertate, iar oricine crede că e condamnat la subzistență, învață că economia socială e mai mult decât pregătire pentru o viață mai bună, este însăși viața.

Prin urmare, Fundația ECOTOP pentru Cultură și Educație Ecologistă Oradea vă invită în data de joi, 11 iunie 2015, orele 14:00, să participaţi la deschiderea Cooperativei sociale „Dianthus” – Amenajări spații verzi, satul Damiș, comuna Bratca, în Sala de Sedințe a Căminului Cultural din comuna Bratca, str. Principală, nr. 126, județul Bihor.

1

Veți descoperi că economia socială sporește incluziunea pe piața muncii și susține economia comunităților rurale slab dezvoltate. Prin consolidarea competențelor grupului țintă, a capacităților, cunoștințelor și stimei de sine, persoanele care aparțin claselor vulnerabile se vor autosusține, atât financiar, cât și social prin intermediul proiectului „Social Economy 4 All”.

Proiectul „Social Economy 4 All”,  POSDRU/173/6.1/S/148302 este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1: „Dezvoltarea economiei sociale“ şi este implementat de Comuna Cornu Luncii, în calitate de Solicitant, împreună cu următoarele organizaţii în calitate de parteneri naţionali: Fundația ECOTOP pentru Cultură și Educație Ecologistă Oradea – ECOTOP Oradea, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Asociația KULT-ART și Die Querdenker, partenerul transnaţional din Austria.

Obiectivul general al proiectului constă în crearea  unui model integrat pentru sprijinirea accesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile din regiunile Nord Est şi Nord Vest a României prin dezvoltarea unor structuri de economie socială în cadrul unui consorţiu profesionist transnaţional, care să conducă la promovarea unei societăţi europene incluzive şi coezive. Astfel vor fi create 24 de locuri de muncă prin dezvoltarea a 3 cooperative sociale, două în județul Suceava, cu activitate în fabricarea mobilierului de exterior și fabricarea obiectelor din sticlă prin fuziune și una în județul Bihor, cu activitate pentru întreținerea spațiilor verzi. Aceste  structuri de economie socială vor sprijinii accesul pe piața muncii a persoanelor vulnerabile: persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, persoane care trăiesc din venitul minim garantat și familii care au mai mult de 2 copii și/sau familii monoparentale.

Proiectul are o durată de implementare de 12 luni și are o valoare totală de 4.900.943 lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de 4.802.924 lei, iar cofinanțarea este de 98.018 lei (2%).

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează