Reîncepe Campania „10 Oameni de valoare pentru Constanța”

0

Reîncepe Campania „10 Oameni de valoare pentru Constanța” – din 1 0ctombrie 2018

Motto:

“Un oraș rămâne o simplă așezare dacă nu există oameni care să marcheze locul prin valoare. Adevăratele valori nu au nevoie de reclamă, dar merită să fie premiate cu o distincție. Oameni hotărâți care și-au construit cariere de excepție în diverse domenii, care au înregistrat performanțe, care ne-au depășit așteptările. Oameni care fac cinste orașului în care trăim și care ne-au asigurat notorietatea pe meleaguri îndepărtate. Renumiți printre străini, apreciați de constănțeni”.

În semn de apreciere pentru interesul acordat dezvoltării oraşului, Asociaţia Pangeea dedică anual oamenilor de valoare ai Constanţei Gala “10 Oameni de Valoare pentru Constanta” – eveniment de angervură în cadrul căruia sunt recunoscute personalităţi care, dând dovadă de profesionalism în activitatea pe care o desfăşoară, se constituie în modele pentru societatea românească.

Pentru viitor, pregătim o ediţie specială:

100 de ani de la Marea Unire –   100 de personalităţi    –   100 de trofee

Constănţenii vor avea posibilitatea de a propune personalităti, figuri emblematice ale acesteia.

Începând cu data de 1 octombrie şi până în ziua de 20 a lunii decembrie 2018 este programată perioada de propunere, urmată de etapa de evaluare a propunerilor (21 – 30 decembrie 2018).
Nu este necesar cont de utilizator pentru a propune!

Pentru a face o nominalizare, pașii care trebuie urmaţi sunt simpli. Se va accesa formularul aflat pe prima pagina a site-ului Campaniei (www.oamenidevaloare.ro), cu obligativitatea de a completa toate câmpurile pentru a înregistra propunerea dumneavoastră. La final, click pe butonul “Trimite”. Parcurgând aceşti paşi, nominalizarea a ajuns la noi, urmând să o supunem unei analize în scopul validării.

Regulamentul complet poate fi accesat aici: http://www.oamenidevaloare.ro/regulament/

Proiectul este structurat astfel:

Etapa 1 – perioada 1 octombrie – 20 decembrie 2018 – propunerea personalităţilor

Etapa 2 – perioada 21 decembrie – 30 decembrie 2018 – evaluarea propunerilor

Etapa 3 – 24 ianuarie 2019 – Gala  100 Oameni de Valoare – Centenarul Marii Uniri

Motivaţia ediţiei speciale

100 de ani România – Centenarul Marii Uniri este promovarea personalităţilor ce au marcat şi jalonat istoria locală, dar şi a celor care îşi înrădăcinează notorietatea în prezentul social, economic, cultural etc spre o mai puternică influenţă şi călăuzire în modelarea conştiinţei şi a idealurilor prezente.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează