Campania ECOTIC „Orașe Curate” face o oprire în Constanța

0

Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, face o nouă oprire, de această dată, în orașul Constanța.

În perioada 20 – 25 august 2018, ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Concept Solution Services, Grupul de Dezvoltare Durabilă și Polaris M Holding, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, încurajează cetățenii orașului să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), urmând ca pentru predarea unui deșeu de peste 35 de kg să primească un tichet cadou în valoare de 20 lei, iar pentru deșeurile între 20 și 35 kg un tichet cadou de 10 lei. Persoanele care vor preda deșeuri între 5 și 19 kg vor fi înscrise automat la tombolă, putând câștiga carduri cadou Dedeman.

Centrele de colectare sunt amplasate după cum urmează:

Tomis Nord, Strada Cismelei (10:00-20:00)

Km5, Blv. Mangalia (10:00-20:00)

Faleza Nord, Complex Adivin (10:00-20:00)

CET, Strada Albatrosului, Piata Dobre si Fii (10:00-20:00)

Km 4-5, Strada Liliacului, Posta 7 (10:00-20:00)

Totodată, constănțenii pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face de la domiciliu, în perioada 20 – 25 august, în baza unei programări prealabile la numărul de telefon 0747 412 240.

Încercăm să aducem conceptul de colectare separată a deșeurilor reciclabile la ușa oamenilor. Prin intermediul acestor campanii încurajăm locuitorii din aceste zone să predea în mod selectiv deșeurile care pot fi reciclate, în special deșeuri de echipamente electrice și electronice, și, implicit, să protejeze mediul înconjurător” declară Adelina Dumitrașcu, Coordonator zonal Sud ECOTIC.

România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației.

Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate.

În 2017 și în prima parte a lui 2018, ECOTIC a desfășurat 31 de campanii care au informat aproximativ 320.000 de persoane și au dus la colectarea a 50 de tone DEEE.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro

………………………………..

Despre ECOTIC:

ECOTIC este prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice (EEE) din România, fondată în anul 2006, care pune la dispoziție gratuit recipienți pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electronice de mici dimensiuni și baterii, precum și preluarea gratuită a echipamentelor voluminoase de la sediul firmei sau de la domiciliu. Pentru mai multe detalii transmiteti un e-mail la logistica@ecotic.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează